Tipuri De Inteligenta 112721

Departamentul Familie Conferinţa Banat

TIPURI DE INTELIGENŢĂ IMPORTANŢA CUNOAŞTERII DE SINE ÎN ALEGEREA PROFESIEI Prin cunoaşterea propriei personalităţi omul poate să-şi formeze o imagine de sine cât mai reală, îşi poate valorifica potenţialul dat de creator şi dezvolta respectul de sine, contribuind astfel la dobândirea succesului în acţiunile sale. Procesul formării imaginii de sine şi a stimei de sine începe în prima copilărie şi se continuă pe tot parcursul vieţii, cunoscând un punct culminant în adolescenţă. În această perioadă numită de J.J.Rouseau „vârsta celei de a doua naşteri” individul uman se află în căutarea şi reînnoirea identităţii de sine. Adolescentul caută atât o identitate personală, cât şi una profesională. Desigur în căutarea identităţii adolescentul poate manifesta uneori un spirit de revoltă, respingând într-o oarecare măsură valorile părinţilor. În general se manifestă negativist şi respingător atunci când se simte neînţeles şi neapreciat. „Pentru adolescent nucleul problemei identităţii este alegerea unui scop în viaţă . El ştie că viitorul trebuie să urmeze un plan , iar în această privinţă simţul identităţii capătă o dimensiune care lipsea în copilărie...Nu e necesar ca scopurile să fie fixate rigid, ci numai ca o temă centrală pentru efort să fie prezentă ...Până când tânărul nu începe să facă planuri, simţul eului nu este complet. Totodată, este adevărat că unii adolescenţi ajung la maturitate fără vreun simţ apreciabil al scopului. Când se întâmplă astfel, putem spune că personalităţile lor sunt oportuniste şi imature. Simţul individualităţii este încă rudimentar.”(G.W. Allport,1981) Este necesar să facem distincţie între eul personal condamnat de mărturii, identificat cu mândria, aroganţa, egoismul şi stima sau respectul de sine necesar formării unui caracter integru. Respectul de sine se construieşte, la început, prin dragostea şi încrederea oferite copilului, iar apoi prin dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, având ca fundament o cunoaştere autentică şi o apreciere obiectivă. „Imaginea pe care o are un copil despre el însuşi – dacă se consideră o persoană de mare valoare o sau una cu totul lipsită de importanţă – este factorul esenţial în determinarea fericirii şi a împlinirii lui viitoare. .... Cel care îşi apreciază valoarea are respect faţă de sine, faţă de caracterul şi comportamentul său. El crede în capacităţile sale şi, de aceea are tăria şi încrederea lăuntrică de a-şi pune ţinte noi şi de a încerca să le atingă. Dacă dă greş nu se lasă copleşit de simţămintele de eşec şi vinovăţie. El este în stare să se ridice şi să o ia de la capăt.”(K. Kuzma, Înţelegeţi copilul, 2003)

1

O imagine de sine negativă are consecinţe atât în prezent , cât şi în viitor, atât faţă de sine cât şi faţă de cei cu care persoana vine în . Printre consecinţele unei imagini de sine negative pot fi enumerate: • limitarea capacităţii de a-i iubi şi accepta pe ceilalţi; • influenţarea alegerii partenerului de căsătorie şi a profesiei, pe criterii nesemnificative şi lipsite de maturitate; • transmiterea unei imagini de sine negative propriilor copiilor; • împotrivirea faţă de autoritate; • îndreptarea atenţiei către ţinte false; • împiedicarea creşterii spirituale ş.a. Atunci când ISUS a fost întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”, El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ”Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, precizând că „nu este altă poruncă mai mare decât acestea”. Ne putem întreba firesc – cum poate cineva să-şi iubească aproapele dacă pe sine se detestă? Rezultatele tuturor cercetărilor în domeniu arată că cel care nu se poate iubi, accepta şi aprecia pe sine, nu va putea să-l înţeleagă, să-l accepte, să-l aprecieze şi să-l iubească pe cel de lângă el. În cunoaşterea de sine şi formarea imaginii de sine sunt implicate trei dimensiuni principale referitoare la timp (trecut-prezent-viitor), la relaţia dintre actual şi posibil, precum şi dintre real şi ideal. De asemenea, pe lângă capacităţile cognitive sunt implicate şi trăirile afective, emoţii şi sentimente. Emoţiile ne dau conştiinţa de sine ajutându-ne să ne cunoaştem pe noi şi pe ceilalţi. Capacitatea persoanei de a realiza cunoaşterea şi stăpânirea de sine precum şi relaţionarea neproblematică cu alţii reprezintă elemente esenţiale ale inteligenţei emoţionale. Cunoaşterea de sine realistă conferă persoanei încredere în propriile capacităţi, încredere în Dumnezeu şi în valoarea nemărginită oferită fiecărui om, prin actul creaţiei şi prin răscumpărare, contribuind la construirea unei stime de sine pozitive. Putem să ne valorificăm potenţialul doar cunoscându-ne şi apreciindu-ne în mod cât mai realist. O imagine de sine eronată poate conduce la sentimente disproporţionale în raport cu propria persoană. Acestea pot fi profund negative (şi pot conduce la stări decepţionale) sau exagerat pozitive (aducând confuzie şi predispunând spre o personalitate diformă). Deoarece în perioada adolescenţei, prin alegerea profesiei şi aderarea la un sistem de valori se stabileşte identitatea personală, trasându-se traiectoria dezvoltării ulterioare este necesar ca aceştia să-şi formeze o imagine de sine pozitivă. S-a constatat că stima de sine nu poate fi măsurată prin talente şi capacităţi intelectuale, deoarece istoria consemnează nenumărate cazuri de oameni inteligenţi şi dotaţi care au ajuns alcoolici, drogaţi şi unii chiar s-au sinucis. Putem concluziona că nu talentele influenţează valoarea stimei de sine, ci stima de sine pozitivă valorifică şi potenţează talentele şi capacităţile personale. Pentru a ne putea valorifica potenţialul este necesar să ni-l cunoaştem. În acest sens trebuie să recunoaştem că toţi suntem inteligenţi, dar în moduri diferite. Fiecăruia i-a fost încredinţată o anumită sumă de „talanţi”, depinde cât de eficient sunt valorificaţi.

2

Psihologul american H. Gardner, în urma cercetărilor privind funcţionarea emisferelor cerebrale, lucrând cu copii supradotaţi şi observând diferite persoane care au suferit leziuni cerebrale a ajuns la concluzia că există mai multe tipuri de inteligenţă. El a menţionat că „inteligenţa are mai multe modalităţi sau forme de manifestare care variază atât de la individ la individ cât şi de la o cultură la alta, precum şi că diversele tipuri de inteligenţă sunt localizate în diferite zone sau arii corticale, a căror dezvoltare, bazată şi pe anumite premise ereditare, conduc la constituirea unor tipuri diferite de inteligenţă, ce se manifestă, în mod specific, în cazul fiecărei persoane”.(apud. Dumitru I., Psihologia educaţiei) Astfel un individ poate avea un tip (sau mai multe tipuri) de inteligenţă mai dezvoltată(e) şi altele mai puţin dezvoltate. Au fost menţionate şapte tipuri de inteligenţă, cărora l-i s-au mai adăugat încă două. Vom prezenta în continuare, pe scurt, tipurile de inteligenţă descrise de H. Gardner. (apud. Dumitru I.) Inteligenţa logico-matematică (raţională) Persoanele ce posedă acest tip de inteligenţă dovedesc uşurinţă în a lucra cu cifre, abilitatea de a ordona realitatea, exprimând caracteristicile acesteia în manieră logică. 1.

Consecinţe în plan educaţional. Persoanele cu inteligenţă logico-matematică învaţă mai uşor şi mai repede cunoştinţele prezentate într-o manieră raţională, discursivă, logică.(scheme, tabele, diagrame, formule matematice, reprezentări grafice...) Acest tip de inteligenţă este caracteristică cercetătorilor ştiinţifici, savanţilor în domeniile ştiinţelor exacte. 2. Inteligenţa vizual-spaţială Reprezintă abilitatea de a reprezenta şi manipula mintal universul spaţial, obiectele în tridimensionalitatea lor. Cei care se bazează pe inteligenţa lor vizualspaţială simt nevoia să vadă lucrurile, evenimentele etc. sau să şi le reprezinte mental pentru a le putea înţelege mai bine. Acest tip de inteligenţă era caracteristică lui Michelangelo care, după ce privea câteva minute un tablou, era capabil să-l reproducă în cele mai mici detalii. Este caracteristică, în general pictorilor, sculptorilor, artiştilor. Astfel de persoane au emisfera dreaptă dominantă. Consecinţe în plan educaţional. Posesorii unui astfel de tip de inteligenţă învaţă mai uşor şi mai eficient dacă materialul de învăţat se bazează pe vizualizare şi imagini (grafice, hărţi, desene..) 3. Inteligenţa lingvistică(verbală şi auditivă) Constă în abilitatea de a verbaliza şi comunica cu uşurinţă. Este inteligenţa caracteristică marilor scriitori, oratori, poeţii, a umoriştilor etc. Posesorii unei astfel de inteligenţe au o disponibilitate deosebită pentru înţelegerea subtilităţilor limbii, pt. fonetică, pt. gramatică, sintaxă şi semantică.

3

Împreună cu inteligenţa matematică, inteligenţa lingvistică are rol în crearea şi manifestarea capacităţilor retorice a individului. Este cea mai solicitată în actualul sistem de învăţământ. Consecinţe în plan educaţional Cei care funcţionează după acest tip de inteligenţă au nevoie să audă (să asculte) informaţiile sau să le enunţe mental pentru a le putea asimila uşor şi adecvat. (uneori citesc cu voce tare şi repetă conţinuturile auzite folosind propriile cuvinte). 4. Inteligenţa muzicală şi ritmică Este inteligenţa celor care sunt capabili să-şi reprezinte muzical numeroase sunete, melodii şi ritmuri, să le conceapă armonia. Persoanele cu inteligenţă muzicală şi ritmică au abilitatea de a crea calmul sau neliniştea, acţiunea sau repaosul. Consecinţe în plan educaţional Pot învăţa uşor şi bine dacă se joacă în minte cu ritmul cuvintelor, dacă transpun un conţinut informaţional în versuri sau dacă repetă ce au de învăţat pe un fond muzical. 5. Inteligenţa kinestezică (fizică) Este inteligenţa mişcării şi coordonării.(gimnaşti, patinatori, chirurgi, buni meseriaşi de orice fel) Consecinţe în plan educaţional Învaţă mai uşor prin intermediul mişcării, prin atingerea şi manipularea unor obiecte. De asemenea se vizualizează în mişcare utilizând cunoştinţele dobândite. 6. Inteligenţa intrapersonală Este inteligenţa persoanelor solitare, a celor adânciţi în meditaţie şi introspecţie. (unii aproape neadaptaţi social, în laborator sau la birou sunt adevărate genii). Ei simt nevoia să se retragă ca să reflecteze, în singurătate, asupra unor idei pentru a le înţelege profund. Consecinţe în plan educaţional În mintea lor totul se ordonează şi aranjează în singurătate şi linişte. Sunt preferaţii unor profesorilor pentru că nu creează probleme deosebite. Sunt persoane reflexive care amână luarea unei decizii pentru a avea timp suficient să se gândească. Au un ritm de lucru mai lent. Uneori, devin delăsători, manifestă neîncredere şi pesimism. Dacă sunt mobilizaţi pot obţine rezultate deosebite.

4

7. Inteligenţa interpersonală Este proprie persoanelor comunicative, sociabile, capabile să stabilească uşor e sociale, dispuse să ajute pe alţii, să dea dovadă de un comportament prosocial. Sunt persoane intuitive şi cu capacitate empatică. Au capacităţi de lideri. Lobul frontal joacă un rol deosebit în manifestarea acestui tip de inteligenţă. Oameni politici, psihologi, profesori, medici, asistenţi sociali, care posedă acest tip de inteligenţă prezintă rezultate deosebite . Consecinţe în plan educaţional Învaţă bine prin cooperare. Sunt persoane dispuse să discute anumite probleme pentru a le înţelege şi să-şi pună în valoare capacităţile ajutându-şi semenii. 8. Inteligenţa naturalistă Capacitatea de a recunoaşte şi distinge cu uşurinţă diverse soiuri de plante, animale. Au un spirit de observaţie deosebit. Consecinţe în plan educaţional Persoanele cu o inteligenţă naturalistă dovedesc înclinaţie spre studiul plantelor şi al animalelor. Învaţă uşor botanica şi zoologia. Iubesc natura şi sunt preocupaţi de ea. 9. Inteligenţa existenţială Capacitatea deosebită a unor oameni de a-şi pune întrebări şi a căuta soluţii cu privire la existenţa umană la viaţă şi la destinul omenirii. Acest tip de inteligenţă este propriu filosofilor, teologilor, unor poeţi. Consecinţe în plan educaţional Sunt capabili de o înţelegere superioară, de reflexie sistematică. Dovedesc abilităţi pentru teologie şi filosofie. Pot realiza eseuri şi creaţii cu valenţe explicativ – interpretativ. Ştiu să ofere soluţii şi să aducă argumente pentru interpretările lor. Conluzii: Nimeni nu aparţine în mod exclusiv unui tip de inteligenţă. Fiecare om dispune de capacităţi specifice caracteristice tuturor tipurilor de inteligenţă, dar unele se manifestă predominant în raport cu altele determinând apartenenţa individului la un anumit tip de inteligenţă. Multe persoane au dificultăţi în învăţare deoarece nu-şi cunosc îndeajuns stilul propriu de învăţare şi nu abordează conţinutul de învăţat conform modalităţilor de inteligenţă cu care au cea mai mare afinitate. Fiecare om are o modalitate diferită de a învăţa. Aceasta este determinată şi de preferinţa cerebrală personală, în funcţie de specializarea emisferelor cerebrale.

5

Astfel putem spune că: Emisfera stângă răspunde de: - simboluri, cuvinte - vorbire - logică - judecată(dezvoltarea unui raţionament) - scriere - ascultare activă - calcul mintal(talent matematic)

Emisfera dreaptă răspunde de: - imagini senzoriale - vizualizare - imaginaţie - muzică şi ritm - culori - sentimente(trăiri afective) - intuiţie

Gândirea eficientă, critică, creativă, presupune coordonarea şi folosirea ambelor emisfere. Autocunoaşterea este foarte importantă în luarea unor decizii privind alegerea şi construirea carierei. Persoana în cauză îşi poate pune câteva întrebări la care răspunsul sincer şi obiectiv îl poate ajuta să-şi formeze o părere realistă despre sine. (apud. Dumitru, I.) •

•

•

• •

•

Ce ştiu şi ce pot să fac bine? Răspunsul la această întrebare conduce la identificarea cunoştinţelor, capacităţilor, abilităţilor, deprinderilor pe care le deţine. Ce aş dori, ce mi-ar plăcea să fac? Astfel pot fi depistate propriile interese, dorinţe, preferinţe, aspiraţii, idealuri referitoare la cariera sa. Ce este important pentru mine? Această întrebare oferă prilejul persoanei să-şi stabilească propriul sistem de valori. Cum sunt eu? Răspunsul conduce la identificarea propriilor trăsături de personalitate. Ce ar trebui (să ştiu/să pot) să fac pentru a-mi satisface interesele şi dorinţele, ami îndeplini scopurile, aspiraţiile şi idealurile privind cariera? Răspunsul la aceasta întrebare conduce persoana la alegerea studiilor şi a programelor de formare profesională care să-i asigure dobândirea competenţelor necesare reuşitei în carieră. Construirea unei cariere presupune cunoaşterea de sine, cunoaşterea profesiilor posibile, dar şi luarea unei decizii, precum şi angajarea efectivă în realizarea acesteia. În plus fiecare ar trebui să se întrebe: Cum aş dori /mi-ar plăcea să-mi trăiesc viaţa? ... Ce să fac pentru a realiza cea mai bună alegere? Dorinţele persoanei privind cariera sa se transformă în aspiraţii şi idealuri, motivându-l şi orientându-i activitatea şi comportamentul. A trăi o viaţă plină de sens şi valoare înseamnă a-ţi concepe, construi şi urma un traseu în care cariera profesională ocupă un rol şi un loc important. Este necesar ca persoana să-şi stabilească un scop în viaţă, nişte obiective personale flexibile, dar la un nivel cât mai ridicat şi un plan de acţiune.

6