Moara Cu Noroc -comentariu 3uo6

Moara cu noroc de Ioan Slavici Prin nuvela “Moara cu noroc”, Ioan Slavici concepe o creatie de mare intindere, de ampla inspiratie epica, aproape un mic roman, caci primul capitol are rolul unui prolog, iar ultimul indeplineste functia unui epilog. De altfel, din cele 17 capitole, primul si ultimul sunt cele mai scurte si simetrice, fiind sustinute de acelasi personaj: batrana. Capitolul I constituie intriga nuvelei si penultimul (XVI) concentreaza deznodamantul: moartea Anei, ucisa de Ghita, la randul lui omorat de Raut; sinuciderea lui Lica si esecul lui Pintea in ambitia lui de a-l prinde viu pe Lica. Celelalte capitole, cuprinse intre acestea , contin, intr-o ordine cronologica si intr-o inlantuire aproape inevitabila, desfasurarea actiunii: lupta dintre Ghita si Lica, urmarirea lui Lica de catre jandarmul Pintea, lupta interioara a Anei, care penduleaza intre fidelitatea fata de sot si atractia pentru Lica, distantarea progresiva de moara a batranei prin plecarile la biserica si la rude. “Moara cu noroc” este o nuvela psihologica deoarece autorul pune accent pe caracterizarea personajelor, urmarind indeosebi evolutia lor pe plan sufletesc. Din acest punct de vedere, E. M. Foster distinge intre doua categorii de personaje: mobile (dinamice, round), care a transformari pe plan sufletesc si imobile (statice, flat). Lica si Pintea sunt astfel personaje imobile, cuplul celor doi talhari se destrama cand fiecare alege alta cale in infaptuirea legii proprii. Lica devine samadau, iar Pintea jandarm. Ghita si Ana, personaje mobile, se lasa angrenati treptat in confruntarea celor doi, pana la disolutie launtrica si autodistrugere. Complexitatea tematica a nuvelei dezvaluie mai multe posibilitati de interpretare. Se poate identifica o supratema a destinului, enuntata de cuvintele batranei, o alta tema vizeaza poemul dezumanizarii lui Ghita si, prin contaminare, al Anei si o alta care contine dezintegrarea tuturor personajelor fragile psihic sub imperiul fortei devastatoare, demonice a lui Lica Samadaul. Supratema destinului face din “Moara cu noroc” o nuvela tragica. Vorbele batranei din incipitul operei au rolul unui prolog – oracol (“omul sa fie multumit cu saracia sa; caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”). Ghita o consulta ca pe un oracol. Ea refuza sa hotarasca pentru ei, si-a acceptat destinul: “sa bem ca nu cumva, cantand acum la batranete un noroc nou, sa pierd pe acela de care am avut parte pana in ziua de astazi.” Cuvintele batranei anticipeaza prin continutul lor ideatic ideea unui conflict social si psihologic care se va desfasura intre doua volume etice reliefand un destin tragic, previzibil. Batrana este un personaj simbolic, raisonneur sau un alter-ego al autorului, este purtator al mesajului. Aceasta voce va aparea rar pe parcursul discursului, dar intodeauna pentru a enunta o sentinta, o invatatura de viata. Procesul de dezumanizare, ca rezultat al dorintei de imbogatire, cea de-a doua tema a nuvelei este urmarit prin intermediul analizei psihologice. Naratorul recurge la mai multe modalitati: redarea gandurilor personajului prin stil: indirect liber: “Ei! Ce sa-mi fac? […] Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!”, fiind prezentata aici analiza unui sentiment: frica omului care se crede dominat de hazard. redarea gandurilor personajului in stil direct: “vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii; de dragul unui castig, ar fi fost gata sa-si puna pe un an-doi capul in primejdie”. Ca personaj rotund, Ghita evolueaza de la tipicitate (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinarea psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, “linistea colibei”) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Prima aparitie a lui Lica la Moara cu noroc il tulbura si il inspaimanta; isi ia mijloace de precautie (caini, pistoale, sluga), iar pe plan sufletesc se interiorizeaza, devine necomunicativ, ursuz, rade din orice lucru, isi bate o sluga fara motiv. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, Ghita nu se poate sustrage influientei malefice pe care acesta o

exercita asupra lui; si nici tentatiei de imbogatire. La un moment dat, el ajunge sa regrete ca are familie si copii, pentru ca nu-si poate asuma in totalitate riscul imbogatirii. Pe Ana o arunca definitiv in bratele samadaului; ajunge sa fie implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si a unui copil. Ghita ajunge la ultima treapta de degradare morala in momentul in care orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele samadaului si o ucide. Finalul (epilogul) pecetluieste prin cuvintele batranei (“Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost data!…) victoria destinului asupra norocului – de care îşi leaga razvratirea eroii. Ultima fraza “apoi ea lua copiii si pleca mai departe” sugereaza incredintarea autorului in persistenta legilor morale asupra existentei umane; cei care nu s-au parut vinovati de nici o incalcare a lor, au dreptul sa ia totul de la capat, sa-si continue existenta, idee potentata si de sintagma adverbiala “mai departe”.

Titlul O intuitie exceptionala dovedeste Slavici cand alege imaginea morii drept simbol fundamental. Moara cu noroc desparte drumurile bune de cele rele, ea insasi si-a degradat functia originara, inceteaza macinatul si se preschimba in carciuma. Semnele par benefice – cele cinci cruci arata binecuvantarea locului, sporul e dat de Dumnezeu dintr-un castig facut cu bine. Belsugul e brusc, prea covarsitor, prea usor obtinut; singura batrana indrazneste sa o numeasca “pustietatea aceea de carciuma” pe cand Ghita ii percepe difuz forta malefica latenta, locul ii parea lui Ghita strain si pustios”. Moara pare sa se sustraga din curgerea timpului, sectionat pe intervalul unui cerc annual de la o sarbatoare la alta a Pastelui. Capitolul II, care constituie exclusiv o descriere a cadrului natural, contine cateva simboluri in legatura cu locul in care este asezata moara: alternativa “la dreapta si la stanga” aniticipeaza caracterul oscilant al personajului principal intre bine (“la stanga padure verde”) si rau (“la dreapta… padure arsa”) ideea “la deal valea se stramteaza din ce in ce mai mult” anticipeaza progresia amplificata a conflictului detaliile, “un trunchi inalt, pe jumatate ars, …popas pentru corbii ce se lasa croncanind” anticipeaza finalul tragic al personajelor.