Moara Cu Noroc - Comentariu 1e4e3m

Tema si viziune in nuvela MOARA CU NOROC - de Ioan Slavici Ca scriitor, Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici (1870-1890) alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Ion Creanga si Titu Maiorescu. Cele mai reprezentative nuvele ale sale sunt ―Popa Tanda‖, ―Budulea Taichii‖, ―Moara cu noroc‖, ‖Padureanca‖, etc. Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici a fost publicată în perioada marilor clasici (anul 1881), în volumul de debut Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului românesc. Titlul volumului sugereaza specia liteara a operelor cuprinse si tema de inspiratie : viata sociala, rurala, apartinand perioadei marilor clasici si curenutului literar realism. In mod veridic, realitatea apasatoare a schimbarii si transformarii umane este surprinsa in incercarea de moralizare specifica lui Slavici, dar fara a infrumuseta in vreun fel soarta personajelor. Opera literara ―Moara cu noroc‖ apartine genului epic, iar ca specie literara este o nuvela psihologica. Nuvela este specia literara a genului epic in proza, avand dimensiuni cuprinse intre povestire si roman in care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului. Nuvela psihologica este tipul de nuvela axat pe conflictul interior al personajului in care actiunea urmareste declinul acestuia sub aspect moral si spiritual. Ca si caracteristici, nuvela psihologica surprinde personaje din toate mediile sociale : negustori, targoveti, hangii, porcari, tarani, etc. Se urmareste dezumanizarea personajului influentat de bani sau dorinta de imbogatire. Apar ca motive literare : banul, averea, mostenirea. Se urmaresc stari sufletesti si trairi aparte : frica, alienarea, erosul, obsesia, toate surprinse prin procedeul analizei psihologice, ca mijloc de investigare a psihologiei umane. Conflictul interior este puternic si surprins in opera in detrimetul celui exterior. Elemente ale realismului prezente in opera sunt tema de inspiratie, viata sociala, surprinderea diferitelor categorii sociale, punandu-se in evidenta conflictul dintre ele. Personajul este vazut in evolutie realizandu-se o analiza psihologica a acestuia. Este surprins un mediu social caracterizat sub toate aspectele, in care personajul isi gaseste locul si propriul destin. Apare degradarea individului si tema de inspiratie prezinta o realitate neinfrumusetata in care limbajul joaca un rol esential. Moara cu noroc este o nuvelă, adică o specie a genului epic, în proză, cu un sigur fir narativ, cu un conflict concentrat, cu personaje puţine şi construită, de obicei, în jurul unui personaj principal care este urmărit de-a lungul evoluţiei sale, personalitatea sa dezvăluindu-se în urma unor situaţii conflictuale. Moara cu noroc este o nuvelă realistă prin tematică, construirea personajelor în relaţie cu mediul în care trăiesc, prin veridicitatea şi obiectivitatea perspectivei narative şi este o nuvelă de analiză psihologică prin utilizarea modalitatăţilor de caracterizare a personajelor şi de investigare psihologică. Titlul, Moara cu noroc, este mai degrabă ironic, aluziv, întrucât locul întâmplărilor este mai degrabă unul cu ghinion, care aduce nenorociri. Titlul operei, din punct de vedere morfologic este alcatuit din doua substantive comune. In sens denotativ, face referire la un spatiu amenajat pentru a se macina cereale si sansa. In sens conotativ, titlul ilustreaza in primul rand, ironia naratorului pentru soarta personajului principal. Locul luat in arenda, o fosta moara transformata in han ar trebui sa aduca prosperitatea celui care se muta acolo, insa norocul in acel loc nu si-l face hangiul ci ii este impus de catre Samadau. Deci, moara cu noroc, este un loc nefast care datorita influentei negative exercitate in special de Samadau, isi va pune amprenta si asupra personajului principal care parcurge toate treptele decaderii.

Tema nuvelei urmăreşte efectele nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de înavuţire ceea ce susţine caracterul realist dar şi pe cel psihologic prin urmărirea evoluţiei psihologice ale personajelor. In cele 17 capitole se urmareste caderea continua sub aspect moral si spiritual a personajului literar Ghita, surprinsa si prin intermediul conflictului interior. Opera are o structura liniara si atrage toate personajele intr-un conflict major. Conflictul nuvelei este complex, de natură socială (confruntarea a două lumi cu mentalităţi diferite), psihologică şi morală ( lupta dintre bine şi rău ). Astfel, din perspectiva socială, nuvela prezintă un conflict exterior datorat de încercarea lui Ghiţă de a-şi depăşi condiţia socială, pentru care se confruntă cu personajul antagonist, Lică Sămădăul. Din perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe puternice şi contradictorii : pe de-o parte el vrea să rămână cinstit şi fericit alături de familie, pe de altă parte vrea să se îmbogăţească repede şi fără efort. Fiind o operă epică, Moara cu noroc are narator, acţiune şi personaje, prin intermediul cărora autorul îşi exprimă în mod indirect propriile sentimente. Modul de expunere predominant este naraţiunea îmbinată cu dialogul, monologul interior şi descrierea. Construcţia epică este bazată pe naraţiunea obiectivă în care comportamentul, sentimentele şi gândurile eroului sunt prezentate din perspectiva unui povestitor omniscient. Stilul narativ este sobru, impersonal, specific prozei realiste, iar stilul indirect liber este utilizat în portretizare şi în analiza psihologică. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare religioasă : de la Sfântul Gheorghe până la Paşte. Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un fir epic complex, o structură narativă complicată şi pleacă de la o teză morală : în viaţă, omul trebuie să aibă simţul măsurii, echilibru şi stăpânire de sine. Astfel că textul are un puternic spirit moralizator, caracteristică generală a prozei lui Slavici. Personajele plătesc pentru imoralitatea lor, fiind sancţionate de destin. Subiectul nuvelei îl constituie etapele şi efectele înfruntării dintre protagonist, Ghiţă şi antagonist, Lică. Expozitiunea prezinta carciuma de la Moara cu noroc ca fiind asezata la rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecate. Descrierea drumului care merge la carciuma si a locului in care se afla este prezentat in expozitiune. Ghita se dovedeste harnic si priceput la inceput, iar primele semne ale bunastarii nu intarzie sa apara. Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, un personaj carismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi care tulbura echilibrul familie. El isi impune inca de la inceput regulile, iar Ana, nevasta lui Ghita intuieste ca acesta este un ―om rau si primejdios‖. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, Ghita nu renunta datorita ideii de a se imbogati. Desfasurarea actiunii cuprinde faptele si intamplarile textului. Mai intai, Ghita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui Lica : merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, doi caini si angajeaza o sluga. Insa din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul de instrainare a lui Ghita fata de familie. Devine tot mai irascibil, nu mai zambeste ca inainte, iar pe sotia lui o cam batea. La un moment dat, Ghita incepe sa regrete ca are familie si copii pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita se imbunatateste, doar ca Ghita incepe sa se obisnuiasca cu raul. El isi indeamna sotia sa joace cu Lica, aruncand-o definitiv in bratele lui si ajunge sa fie implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si un copil. Retinut de politie, i se da drumul acasa numai pe ―chezasie‖. Prin faptul ca jura stramb la proces, acoperindu-i

nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima. Hotaraste sa-l parasca pana la urma cu ajutorul lui Pintea, insa nu este sincer nici cu el, oferindu-i dovezi despre vinovatia lui doar dupa ce-si va putea opri jumatate din bani. Punctul culminant este atunci cand Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale si in momentul in care vrea sa se razbune pe Lica isi arunca sotia in bratele acestuia. Spera pana la sfarsit ca sotia lui va rezista tentatiei, dar dezgustata de lasitatea sotului ei i se daruieste lui Lica tot in mod de razbunare. Cand isi da seama ca sotia lui, Ana, l-a inselat, o ucide. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica, iar el pentru a nu cadea in mainile lui Pintea se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Deznodamantuleste tragic. Un incediu distruge carciuma de la Moara cu noroc in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii. In incipit, personajul secundar mama lui, Ana (batrana) povesteste despre faptul ca nu banii conteaza, ci linistea sufleteasca, dar nu se baga in viata tinerilor, lasand totul in voia destinului. Ea, de fapt, simtea frica de schimbare, de ceea ce va urma, mentionand ―mi-e greu sa parasesc coliba in care mi-am petrecut viata…ma cuprinde un fel de spaima‖, dar nu-si paraseste copiii si incearca sa se obisnuiasca cu ideea ―si-mi vine sa rad cand mi-o inchipuiesc ca circiumarita‖. Inceputul este simetric cu finalul deoarece se regaseste in aceeasi ipostaza. Finalul este reprezentat de reluarea incipitului prin faptul ca batrana explica nenorocirea abatuta asupra familiei pe seama intamplarilor, pe voia sortii si a destinului care isi urmeaza cursul. Batrana se regaseste din nou la Moara cu noroc, impreuna cu copiii, dar de data asta regretand situatia in care se afla. Personajele operei nu sunt numeroase, dar se observa evolutia lor. În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Personajele par a fi suflete simple : cârciumarul (Ghiţă), jandarmul (Pintea), porcarul (Lică), dar nuvela psihologică dezvoltă complexitatea acestor suflete. Ele sunt personaje mobile (dinamice), care se schimbă profund pe parcursul acţiunii, iar transformarea lor este convingătoare ( Ghiţă, Ana) şi personaje imobile (statice), care rămân neschimbate pe parcursul acţiunii( Lică, Pintea ). Personajul principal, Ghiţă, este un personaj complex, al cărui destin ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. La început, el este un om energic, de acţiune, bun meseriaş, harnic, blând şi cumsecade. El este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, a lui Ghiţă. Acesta, cu toate că este conştient de pericolul pe care-l reprezintă Lică, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa. Ghiţă devine temător, suspicios, ezitant şi îşi pierde liniştea. Temerile îl fac să îşi ia măsuri de precauţie ( îşi ia câini, pistoale şi o slugă ). Caracterizarea indirectă este constituită din conflictul interior care este trădat de gesturi, gânduri, fapte, de schimbările în relaţia cu membrii familiei. Este brutal cu Ana şi copiii, este violent, ursuz, crispat şi mohorât. În mintea şi sufletul lui Ghiţă încolţesc tentaţiile ( îi pare chiar rău că are familie şi nu-şi poate asuma riscuri mai mari ). Un mijloc de caracterizare ( autocaracterizarea ) este monologul interior care transcrie gândurile şi frământările personajului. Ghiţă devine laş, fricos şi subordonat în totalitate lui Lică. Ghiţă este caracterizat direct de Lică drept un „om de nădejde‖. Treptat, însă el se trezeşte complicele lui Lică în diferite fărădelegi, jurând strâmb pentru acesta la proces. În ciuda compromisurilor, Ghiţă are încă remuşcări, semn că nu şi-a pierdut de tot omenia, pierzându-şi însă încrederea în sine. Axa vieţii sale morale este distrusă treptat, se simte înstrăinat de toţi şi de toate. De ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să plece de la han. Incepe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate.

Ultima treaptă a degradării morale a lui Ghiţă are loc când, orbit de furie şi de dorinţă de răzbunare, o foloseşte pe Ana ca momeală, aruncând-o în braţele lui Lică şi în cele din urmă o ucide. La rândul său, el este omorât de Răuţ, din ordinul lui Lică. Sfârşitul tragic este modul în care destinul îl sancţionează pe protagonist pentru patimile sale exagerate, care l-au adus la cea mai joasă treaptă a degradării morale. Lică Sămădăul exercită asupra celorlalte personaje din nuvelă o fascinaţie diabolică. Caracterul tipic al lui Lică este susţinut de faptul că naratorul îl include într-o anumită categorie socială – aceea a păstorilor de porci – prin explicarea noţiunii de „sămădău‖. Lică este caracterizat în mod direct de narator : „un om ca de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. Lică este porcar ...‖. Printr-o scurtă autocaracterizare este arătat orgoliul de stăpân al lui Lică, care îşi impune, încă de la început, regulile. Tot în mod direct îl caracterizează şi Ana, care intuieşte că Lică e „om rău şi primejdios‖. Cel mai exact, însă, îl caracterizează Pintea. Bun cunoscător de oameni, Lică ştie cum să utilizeze slăbiciunile celorlalţi. Se foloseşte de patima lui Ghiţă pentru bani, atrăgându-l în afacerile lui necurate. Profită de fascinaţia pe care o exercită asupra Anei, determinând-o să i se dăruiască. Chiar Ghiţă îi spune : „Tu nu eşti om, Lică, ci deavol‖. Lică marchează nefast destinul celor care intră în cu el, iar sfârşitul lui cumplit este pe măsura propriilor fapte. Ana, personaj secundar, este regasita la inceputul operei in ipostaza de mama si sotie iuibtoare, femeie care isi asculta orbeste sotul fara a-l contrazice. Schimbarea existentei vine odata cu mutarea la han, unde, la inceput, conduce afacerea alaturi de sotul ei. Frumoasa, mladioasa, dornica de iubire se bucura alaturi de Ghita de noua conditie. Odata cu aparitia Samadauui, este atrasa de barbatul impunator pe care il vede diferit de sotul ei. Perpectia se contureaza tot mai mult cand Ghita incepe sa se instraineze si spaimele lui ies la iveala. Sotul se transforma atunci in muierea in haine de barbat datorita faptului ca Ana il desconsidera. La randul sau, cade in capcana Samadaului si atractia fata de el ii este fatala. Statutul final o indica fiind o sotie adulterina decazuta din punct de vedere moral si parcurgand acelasi traseu alaturi de sotul ei. Pentru a nu fi umilita mai mult, este ucisa de Ghita, incapabil sa-si infrunte adversarul. Ultimele momentente ale femeii o arata agatata cu unghiile de fata Samadaului ca intr-un gest de revolta, dar si de iratie pentru barbatul care a distrus-o. Batrana, mama Anei, este personaj secundar al operei, considerat un alterego al naratorului. Femeia reprezinta intelepciunea populara , vocea experientei care nu crede in rau si care in mod simetric in prolog si epilog reia motivul destinului. Ca o umbra, ii insoteste pe cei doi tineri fiind constienta ca Dumnezeu le va calauzi pasii. Din pacate, nu percepe schimbarea negativa a fetei si generelui ei, finalul surprinzandu-i aceeasi inocenta prin care considera ca hotii sunt vinovati de soarta lor. Modurile de expunere au rol complex. Dialogul contribuie la caracterizarea personajelor, iar descrierea ofera o imagine a reperelor spatio-temporale. Limbajul este regional, popular si arhaic. In text exista zicale si proverbe (mai ales ale batranei) la inceput si la sfarsit. Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de analiză psihologică prin temă, prin reprezentarea veridică a realităţii satului transilvănean de la sfârşitul secolului al XIX - lea şi prin complexitatea personajelor, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române. Prin tematică, prin accentuarea conflictelor interioare şi preocuparea pentru tarnscrierea cu fidelitate a vieţii lăuntrice a personajelor, prin crearea unor tipuri umane în situaţii-limită, dezumanizaţi sub puterea banilor, dar şi prin exploatarea multiplelor modalităţi de realizarea a

analizei psihologice, Moara cu noroc reprezintă o capodoperă a nuvelelor lui Slavici, impunându-l definitiv în conştiinţa cititorului. Moara cu noroc – Ioan Slavici (eseu) Ca scriitor, Ioan Slavici apartine epocii marilor clasici (1870-1890) alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Ion Creanga si Titu Maiorescu. Cele mai reprezentative nuvele ale sale sunt ―Popa Tanda‖, ―Budulea Taichii‖, ―Moara cu noroc‖, ‖Padureanca‖, etc. Opera ―Moara cu noroc‖ are ca an de aparitie anul 1881, publicata in volumul ―Novele din popor‖. Titlul volumului sugereaza specia liteara a operelor cuprinse si tema de inspiratie : viata sociala, rurala, apartinand perioadei marilor clasici si curenutului literar realism. In mod veridic, realitatea apasatoare a schimbarii si transformarii umane este surprinsa in incercarea de moralizare specifica lui Slavici, dar fara a infrumuseta in vreun fel soarta personajelor. Opera literara ―Moara cu noroc‖ apartine genului epic, iar ca specie literara este o nuvela psihologica. Nuvela este specia literara a genului epic in proza, avand dimensiuni cuprinse intre povestire si roman in care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului. Nuvela psihologica este tipul de nuvela axat pe conflictul interior al personajului in care actiunea urmareste declinul acestuia sub aspect moral si spiritual. Ca si caracteristici, nuvela psihologica surprinde personaje din toate mediile sociale : negustori, targoveti, hangii, porcari, tarani, etc. Se urmareste dezumanizarea personajului influentat de bani sau dorinta de imbogatire. Apar ca motive literare : banul, averea, mostenirea. Se urmaresc stari sufletesti si trairi aparte : frica, alienarea, erosul, obsesia, toate surprinse prin procedeul analizei psihologice, ca mijloc de investigare a psihologiei umane. Conflictul interior este puternic si surprins in opera in detrimetul celui exterior. Elemente ale realismului prezente in opera sunt tema de inspiratie, viata sociala, surprinderea diferitelor categorii sociale, punandu-se in evidenta conflictul dintre ele. Personajul este vazut in evolutie realizandu-se o analiza psihologica a acestuia. Este surprins un mediu social caracterizat sub toate aspectele, in care personajul isi gaseste locul si propriul destin. Apare degradarea individului si tema de inspiratie prezinta o realitate neinfrumusetata in care limbajul joaca un rol esential. Titlul operei, din punct de vedere morfologic este alcatuit din doua substantive comune. In sens denotativ, face referire la un spatiu amenajat pentru a se macina cereale si sansa. In sens conotativ, titlul ilustreaza in primul rand, ironia naratorului pentru soarta personajului principal. Locul luat in arenda, o fosta moara transformata in han ar trebui sa aduca prosperitatea celui care se muta acolo, insa norocul in acel loc nu si-l face hangiul ci ii este impus de catre Samadau. Deci, moara cu noroc, este un loc nefast care datorita influentei negative exercitate in special de Samadau, isi va pune amprenta si asupra personajului principal care parcurge toate treptele decaderii. Tema, specifica nuvelei psihologice o constituie dezumanizarea sub influenta nefasta a banului. In cele 17 capitole se urmareste caderea continua sub aspect moral si spiritual a personajului literar Ghita, surprinsa si prin intermediul conflictului interior. Opera are o structura liniara si atrage toate personajele intr-un conflict major. Expozitiunea prezinta carciuma de la Moara cu noroc ca fiind asezata la rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecate. Descrierea drumului care merge la carciuma si a locului in care se afla este prezentat in expozitiune. Ghita se dovedeste harnic si priceput la inceput, iar primele semne ale bunastarii nu intarzie sa apara. Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, un personaj carismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi care tulbura echilibrul familie. El isi impune

inca de la inceput regulile, iar Ana, nevasta lui Ghita intuieste ca acesta este un ―om rau si primejdios‖. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, Ghita nu renunta datorita ideii de a se imbogati. Desfasurarea actiunii cuprinde faptele si intamplarile textului. Mai intai, Ghita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui Lica : merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, doi caini si angajeaza o sluga. Insa din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul de instrainare a lui Ghita fata de familie. Devine tot mai irascibil, nu mai zambeste ca inainte, iar pe sotia lui o cam batea. La un moment dat, Ghita incepe sa regrete ca are familie si copii pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita se imbunatateste, doar ca Ghita incepe sa se obisnuiasca cu raul. El isi indeamna sotia sa joace cu Lica, aruncand-o definitiv in bratele lui si ajunge sa fie implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si un copil. Retinut de politie, i se da drumul acasa numai pe ―chezasie‖. Prin faptul ca jura stramb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima. Hotaraste sa-l parasca pana la urma cu ajutorul lui Pintea, insa nu este sincer nici cu el, oferindu-i dovezi despre vinovatia lui doar dupa ce-si va putea opri jumatate din bani. Punctul culminant este atunci cand Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale si in momentul in care vrea sa se razbune pe Lica isi arunca sotia in bratele acestuia. Spera pana la sfarsit ca sotia lui va rezista tentatiei, dar dezgustata de lasitatea sotului ei i se daruieste lui Lica tot in mod de razbunare. Cand isi da seama ca sotia lui, Ana, l-a inselat, o ucide. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica, iar el pentru a nu cadea in mainile lui Pintea se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Deznodamantul cuprinde sfarsitul actiunii. Un incediu distruge carciuma de la Moara cu noroc in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii. In incipit, personajul secundar mama lui, Ana (batrana) povesteste despre faptul ca nu banii conteaza, ci linistea sufleteasca, dar nu se baga in viata tinerilor, lasand totul in voia destinului. Ea, de fapt, simtea frica de schimbare, de ceea ce va urma, mentionand ―mi-e greu sa parasesc coliba in care mi-am petrecut viata…ma cuprinde un fel de spaima‖, dar nu-si paraseste copiii si incearca sa se obisnuiasca cu ideea ―si-mi vine sa rad cand mi-o inchipuiesc ca circiumarita‖. Inceputul este simetric cu finalul deoarece se regaseste in aceeasi ipostaza. Finalul este reprezentat de reluarea incipitului prin faptul ca batrana explica nenorocirea abatuta asupra familiei pe seama intamplarilor, pe voia sortii si a destinului care isi urmeaza cursul. Batrana se regaseste din nou la Moara cu noroc, impreuna cu copiii, dar de data asta regretand situatia in care se afla. Personajele operei nu sunt numeroase, dar se observa evolutia lor. Ghita este personajul principal al carui statut social moral se schimba pe parcursul nuvelei. La inceputul operei, apare in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati, ca urmare devine hangiu. La inceput apreciat datorita onestitatii, dar dominat de obsesia banului in continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul parvenitului, omul care decade atat spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morala in toate etapele. Ultima ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii. Dominat de frica, de obsesia pentru bani, fiind eploatat moral de Samadau, personajul se contureaza in mod realist, tipic nuvele psihologice. Lica Samadaul, personaj secundar al nuvelei evolueaza liniar pe parcursul operei. Statutul initial de ―samadau‖, sef al porcarilor, ii confera puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si necinstite din campia Aradulu. Personajul se contureaza caracterial, bun cunsocator al psihologiei umane, cel care poate manipula, cunoscand slabiciunile celorlalti. Barbat de vreo 36 ani, ochi verzi cu privire agera, camasa alba cu floricele si scrobita care-si indeamna calul cu un bici si carmajin, cu coada incrustata,

impresioneaza usor. Finalul nuvelei il aduce in aceeasi ipostaza, de hot, talhar si criminal demn insa in fata sortii pe care si-o poate singur calauzi spre actul final al mortii pentru a nu da satisfactie legii. Format in nelegiuire, va muri cu ea in suflet. Ana, personaj secundar, este regasita la inceputul operei in ipostaza de mama si sotie iuibtoare, femeie care isi asculta orbeste sotul fara a-l contrazice. Schimbarea existentei vine odata cu mutarea la han, unde, la inceput, conduce afacerea alaturi de sotul ei. Frumoasa, mladioasa, dornica de iubire se bucura alaturi de Ghita de noua conditie. Odata cu aparitia Samadauui, este atrasa de barbatul impunator pe care il vede diferit de sotul ei. Perpectia se contureaza tot mai mult cand Ghita incepe sa se instraineze si spaimele lui ies la iveala. Sotul se transforma atunci in muierea in haine de barbat datorita faptului ca Ana il desconsidera. La randul sau, cade in capcana Samadaului si atractia fata de el ii este fatala. Statutul final o indica fiind o sotie adulterina decazuta din punct de vedere moral si parcurgand acelasi traseu alaturi de sotul ei. Pentru a nu fi umilita mai mult, este ucisa de Ghita, incapabil sa-si infrunte adversarul. Ultimele momentente ale femeii o arata agatata cu unghiile de fata Samadaului ca intr-un gest de revolta, dar si de iratie pentru barbatul care a distrus-o. Batrana, mama Anei, este personaj secundar al operei, considerat un alterego al naratorului. Femeia reprezinta intelepciunea populara , vocea experientei care nu crede in rau si care in mod simetric in prolog si epilog reia motivul destinului. Ca o umbra, ii insoteste pe cei doi tineri fiind constienta ca Dumnezeu le va calauzi pasii. Din pacate, nu percepe schimbarea negativa a fetei si generelui ei, finalul surprinzandu-i aceeasi inocenta prin care considera ca hotii sunt vinovati de soarta lor. Modurile de expunere au rol complex. Dialogul contribuie la caracterizarea personajelor, iar descrierea ofera o imagine a reperelor spatio-temporale. Limbajul este regional, popular si arhaic. In text exista zicale si proverbe (mai ales ale batranei) la inceput si la sfarsit. In concluzie, opera literara ―Moara cu noroc‖ de Ioan Slavici este o nuvela psihologica deoarece are trasaturile unei vieti de familie si importanta banului. In opinia mea, textul impresioneaza prin faptul ca personajul principal, Ghita, parcurgand absolut toate treptele decaderii. MOARA CU NOROC (IOAN SLAVICI) Filed under: School, School-Bac. -Romana — 15 Comments March 5, 2009 NUVELA PSIHOLOGICĂ – MOARA CU NOROC (IOAN SLAVICI) PROZĂ REALISTĂ, SECOLUL AL XIX-LEA, EPOCA MARILOR CLASICI 1.Ioan Slavici – prozator ardelean, mare clasic, creator al realismului social, autor al romanului Mara şi al volumului Novele din popor. Este creatorul nuvelei psihologice alături de Caragiale (O făclie de paşti, În vreme de război) prin Moara cu noroc. 2. Moara cu noroc ilustrează particularităţile nuvelei ca specie, in ciuda dimensiunilor de microroman : are un singur fir narativ (înstrăinarea lui ghiţă de familie prin complicitatea la fărădelegile lui Lică), un număr mediu de personaje (Ana, Ghiţă, soacra, Lică, porcarii lui – Răuţ, Săilă, Buză-Ruptă, Pintea), accentul punându-se pe complexitatea de caracter a protagonistului şi pe conflicte. 3. La nivel tematic, nuvela se caracterizează prin existenţa mai multor substraturui, ceea ce face posibilă încadrarea textului în mai multe categorii: tema principală o constituie dezechilibrul interior al protagonistului sub presiunea unei realităţi exterioare devastatoare, temă ce vizează nivelul de proză psihologică al textului. În al doilea rând, evoluţia sentimentului de frică de la suspiciune, teamă la obsesie şi în final la crimă reprezintă un loc comun al nuvelelor de acest gen, întâlnit în forme similare şi la Caragiale, în În vreme de război sau O făclie de Paşti. Moara cu noroc este însă o proză realistă prin prezentarea dezumanizării protagonistului ca urmare a patimii înavuţirii, ce duce la

pierderea reperelor morale şi la înstrăinarea de familie şi de sine însuşi a lui Ghiţă şi prin prezentarea moravurilor vieţii de porcar. 4. Structura: · simetria prolog-epilog, reprezentate de replicile soacrei, simbol al înţelepciunii populare: prolog – „nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit‖, epilog – „asa le-a fost dată‖. · Acţiunea pe momentele subiectului: au stârnit controverse în rândul criticilor literari, care exprimă puncte de vedere diferite mai ales asupra punctului culminant: din expoziţiune aflăm că cizmarul Ghiţă, desconsiderat de săteni şi sătul de umilinţa sărăciei, se mută la „Moara cu noroc‖, han pe care îl ia în arendă, în jurul zilei de Sf. Gheorghe. Intriga o constituie venirea lui Lică Sămădăul (om cu stare, atotputernic peste locurile acelea, fără a cărui ştire nu se petrece nimic la moară) la Ghiţă, căruia îi propune complicitatea indirectă la fărădelegile lui şi ale celorlalţi porcari. Desfăşurarea acţiunii cuprinde totalitatea faptelor care duc la înstrăinarea lui Ghiţă de familie şi de preceptele morale, pe de o parte prin ascunderea adevărului despre relaţiile cu porcarii faţă de Ana, pe de altă parte prin tăinuirea faptelor necurate ale lui Lică, dintre care amintim „călcarea‖ arendaşului şi uciderea văduvei şi a copilului. Cum firul narativ are în prim-plan dezumanizarea crâşmarului, punctul culminant îl constituie uciderea Anei, momentul maxim al dezintegrării morale a lui Ghiţă, capabil de a-şi folosi soţia drept cursă pentru a-l da pe Lică pe mâna lui Pintea. Deznodământul marchează o purificare a spaţiului de forţe malefice: hanul arde, iar Ghiţă este ucis de oamenii Sămădăului, în timp ce Lică se sinucide dându-se cu capul de un copac, pentru a nu cădea în mâinile jandarmului. 5. Conflictele – sunt prezente atât conflicte exterioare, cât şi conflicte interioare, dar accentul se pune pe cele interioare şi pe relaţia protagonist-antagonist. · Conflicte interioare: Ghiţă – fondul moral pozitiv/patima înavuţirii, Ana – dragostea pt Gh/atracţia faţă de Lică, Pintea – masca jandarmului care doreşte înlăturarea raufacatorilor din zonă /satisfacerea unui orgoliu personal · Conflicte exterioare – Ghiţă-Lică (cel mai important: slăbiciunea lui Ghiţă şi autoritatea, forţa lui Lică, personaj ce speculează slăbiciunile lui Gh: setea de bani şi dragostea pt Ana); Gh-Ana (instrăinarea de familie-eforturile Anei de a menţine echilibrul familial); Gh-soacră (naivitate, lipsa experienţei-experienţa populară); L-P (legea şi fărădelegea) 6. Modalităţi de realizare a analizei psihologice: dialogurile Gh-L, monologul interior, notaţia fiziologică (transcrierea reacţiilor corporale în momente de tensiune psihologică: „îi era parcă îi seacă sângele în vine‖), stil indirect liber (transcrierea gândurilor personajului la persoana a III-a) 5. La nivelul personajelor: · principala trăsătură a nuvelei psihologice este clasificarea lor în mobile şi imobile, în funcţie de măsura în care rămân sau nu egale cu sine însele pe parcursul operei. Ana sau Ghiţă se încadrează în prima categorie: evoluează de la statutul de cizmar nevoiaş/soţ iubitor şi protector la cel de hangiu lacom/soţ ursuz, capabil de victimizarea propriei soţii. Ana, la început nevastă frumoasă, tânără, cuminte, supusă şi neştiuroare, devine femeia căreia nu-i scapă nimic, intuieşte relaţiile soţului său cu Lică, adulterină atrasă irezistibil şi fatal de Lică. La polul opus, Lică rămâne o întruchipare a maleficului pe tot parcursul operei, fiind un personaj cu alură romantică: lipsit de slăbiciuni şi de scrupule, venal, cu o putere de convingere în spatele căreia se ascunde abilitatea de a specula vulnerabilul din fiecare, Lică rămâne măreţ şi în moarte, preferând sinuciderea decât să cadă în mâinile lui Pintea. · Nuvela aduce în prim-plan complexitatea de caracter a oamenilor simpli · Tipul inadaptatului – individul patriarhal ce vrea să-ţi depăşească statutul, dar nu îşi asumă consecinţele acestui fapt.

7. Concluzie: Prin tematică, prin accentuarea conflictelor interioare şi preocuparea pentru tarnscrierea cu fidelitate a vieţii lăuntrice a personajelor, prin crearea unor tipuri umane în situaţiilimită, dezumanizaţi sub puterea banilor, dar şi prin exploatarea multiplelor modalităţi de realizarea a analizei psihologice, Moara cu noroc reprezintă o capodoperă a nuvelelor lui Slavici, impunându-l definitiv în conştiinţa cititorului. Moara cu noroc – nuvelă realistă : a. respectarea principiului verosimilităţii (fapte fictive prezentate în manieră credibilă) b. precizia coordonatelor spaţio-temporale (Ardeal, Ineu-Fundureni, Sf Gh-Paşti) c. structura circulară, simetrică d. teme : dezumanizarea sub patima banului şi prezentarea moravurilor vieţii de porcar (organizarea lor, protejarea de către baronii locali) e. crearea personajelor în relaţie cu mediul social: Gh se muta la han pt că era dispreţuit de săteni f. crearea unor tipologii: tipul inadaptatului g. adâncirea observaţiei sociale şi psihologice h. naratiune la persoana a III-a, narator OP/Os, perspectivă auctorială GHIŢĂ: PERSONAJELE par a fi suflete simple: cârciumarul (Ghiţă), jandarmul (Pintea), porcarul (Lică), dar nuvela psihologică dezvoltă complexitatea acestor suflete. Ele sunt personaje mobile (dinamice), care se schimbă profund pe parcursul acţiunii, iar transformarea lor este convingătoare (Ghiţă, Ana) şi personaje imobile (statice), care rămân neschimbate pe parcursul acţiunii(Lică, Pintea). Ghiţă este personajul principal, toţi ceilalţi gravitând în jurul personalităţii sale. El este un personaj mobil, tragic, care străbate traseul unei dezumanizări graduale. Depersonalizarea sa urmează liniile unei psihologii abisale, amănunţit relevate: el se va îndepărta treptat de Ana, va tăinui crimele Sămădăului, devenindu-i astfel complice şi eşuând în cele din urmă din patima câştigării banilor. Iniţial, el este caracterizat în mod direct de către narator ca un bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade. Din momentul apariţiei lui Lică începe procesul de înstrăinare al lui Ghiţă faţă de familie. Gesturile, gândurile, faptele personajului trădează conflictul interior, care constă în tensiunea care decurge din sentimentele şi opţiunile contradictorii ale aceluiaşi personaj. În text, Ghiţă are de ales între două situaţii: fie să devină bogat dar corupt, prin intermediul lui Lică, fie să ramână sărac dar fericit alături de familia sa. Ghiţă devine „ursuz‖, „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot încât îţi venea să te sperii de el‖. La prima întâlnire pe care o are cu Lică, Ghiţă încearcă să fie autoritar, dârz, să reziste propunerilor necinstite dar tentante ale acestuia, dar este înfrânt de forţa morală pe care o exercită Sămădăul asupra tuturor. Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta autocaracterizarea: „Ce să-mi fac?… Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi face dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?‖ Slavici dirijează destinul eroului prin mijloace psihologice, sondând reacţii, gânduri, trăiri, în cele mai adânci zone ale conştiinţei personajului. Acţiunile, gesturile şi atitudinea lui Ghiţă scot la iveală nesiguranţa care îl domină, teama şi suspiciunea instalate definitiv în el, aşa cum reiese din caracterizarea indirectă. El ajunge să regrete faptul că are nevastă şi copii, şi-ar fi dorit să poată zice: „Prea puţin îmi pasă‖. Refuză să dea amănunte despre afacerile cu Lică şi se îndepărtează încet dar sigur de soţia sa: „îi era parcă n-a văzut-o de mult şi parcă era să se despartă de dânsa‖. Ghiţă îşi face reproşuri, are remuşcări sincere şi dureroase: „Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe faţa pământului‖.

Într-o altă situaţie, într-o efuziune a sentimentelor paterne, îşi deplânge prăbuşirea, căreia nu i se poate împotrivi: „sărmanii mei copii, voi nu mai aveţi un tată cinstit!‖, prin intermediul monologului adresat. Dezumanizarea lui Ghiţă se produce într-un ritm alert. El o folodeşte pe Ana drept momeală, pentru al demasca pe Lică nu numai pentru că-l mustra conştiinţa pentru propriile lui păcate, dar şi dintr-o gelozie ajunsă la paroxism. Nu poate accepta gândul că Ana îl trădase, deşi el însuşi o împinge în braţele lui Lică. De altfel, Ana, dezgustată de comportamentul soţului se lasă sedusă şi dintr-o dorinţă de răzbunare: „Tu eşti om, Lică, dar Ghiţă nu e decât o femeie îmbrăcată în haine bărbăteşti!‖ De la complicitate la crimă nu mai e decât un pas şi Ghiţă devine el însuşi ucigaş, înjunghiind-o pe Ana şi devenind la rândul lui victima lui Răuţ, care-l împuşcă. Patima pentru bani îl dezumanizează şi Ghiţă cade pradă propriului său destin, căruia nu i se poate opune, transformându-se treptat, din omul cinstit şi harnic în complice la afaceri necurate şi crimă. Imaginea familiei/cuplului prin referire la scene reprezentative pentru evoluţia conflictului: În incipitul nuvelei familia lui Ghiţă locuieşte într-un sat ardelenesc în care Ghiţă este un cizmar care nu poate oferi soacrei, soţie şi copilului un trai fără griji. Dovedind spirit de iniţiativă şi din dragostea pentru Ana, pe care vrea să o ştie fericită, Ghiţă se hotărăşte să ia în arendă Moara cu noroc pentru câţiva ani, până va reuşi să-şi facă un atelier cu zece calfe. În ciuda avertizărilor soacrei („omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă este, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit‖), ei hotârăsc să se mute la han, în preajma Sfântului Dumitru. Viaţa familiei cunoaşte, în acest nou loc, două etape. Prima durează până la apariţia lui Lică Sămădăul şi reprezintă o perioada de calm, bunăstare şi prosperitate, astfel încât toţi se bucură de banii strânşi şi chiar şi jandarmul Pintea recunoaşte că venirea lui Ghiţă acolo a sfinţit locul. Ghiţă este caracterizat în mod direct de către narator: om harnic şi gospodar, el îşi iubeşte familia şi vrea să o ştie pe Ana fericită. Odată cu venirea lui Lică Sămădăul, familia intră într-o nouă etapă, cea a destrămării şi a înstrăinării. Porcarul alege un moment strategic, respectiv după ce i-a lăsat lui Ghiţă răgazul de a economisi nişte bani şi de a se obişnui cu un nou statut material. Trimiţându-şi înainte oameni şi după o întâlnire cu Ghiţă în care îi cere acestuia doar să-l informeze despre cei ce se perindă pe la han, Lică va face din Ghiţă părtaş la nelegiuirile sale, cerându-i bani cu împrumut şi cheile de la toate uşile şi dulapurile, oferindu-i în schimb „camăta cametelor‖. Conşient că acceptând propunerea Sămădăului se îndepărtează de preceptele sale morale, Ghiţă înceracă să refuze, dar la ameninţarea porcarilor acceptă, cu condiţia ca Ana să nu afle nimic. Este primul pas spre distrugerea relaţiei cuplului: odată cu trecrea timpului, Ghiţă devine tot mai ursuz şi nu îi mai împărtăşeşte Anei toate gândurile sale. Ana remarcă schimbarea de comportament a soţului şi, cu tenacitate şi răbdare, încearcă în repetate rânduri să comunice cu soţul ei. Inteligentă, ea înţelege că între ea şi Ghiţă stau adevăruri ascunse legate de porcar: în noaptea călcării arendaşului, ea îl vede pe Lică revenind la han către dimineaţă şi îşi dă seama că Ghiţă i-a oferit un alibi la proces, altădată va observa banii însemnaţi şi va înţelege că ei provin din aceeaşi sursă, iar spre finalul nuvelei refuză să plece de Paşti la Ineu, simţind că hotărârea bruscă a soţului de a rămâne acasă ascunde ceva. De aceea lui Ghiţă, căzut pradă patimii înavuţirii, de multe ori Ana îi va părea o piedică în calea împlinirii. Opţiunea lui Ghiţă este una dintre cele mai periculoase: duplicitatea faţă de Lică şi faţă de Pintea, dar mai ales faţă de Ana, căreia îi neagă orice amestec în treburile lui Ghiţă, şi faţă de sine însuşi. Zbuciumându-se între lăcomia banilor şi remuşcarea încălcării moralei, Ghiţă face din dorinţa de a oferi Anei un trai mai bun alibiul moral al acţiunilor sale, convins că fiecare din nelegiuirile la care este părtaş este ultima. O scenă reprezantativă care defineşte relaţia dintre cele două personaje o

constituie revenirea lui Gjiţă de la proces, în care, mustrat de sperjur, îi cere iertare Anei, convins fiind de gravitatea actului comis. Pe măsură ce Ghiţă este din ce în ce mai mult plecat, Lică petrece tot mai mult timp la han, trezind interesul Anei, ce descoperă, în scene precum aceea în care Sămădăul împleteşte un bici copilului, rezerve de umanitate ale porcarului. Totuşi, ea nu încetează să creadă în valorile familiei şi refuzul de a pleca de Paşti la Ineu nu are nicio legătură ascunsă cu rămânerea lui Lică. Petrecerea încinsă reprezintă pe de o parte încercarea hangiului, sortită eşecului, de a-l da pe Lică pe mâna lui Pintea, iar pe de altă parte scena în care spiritul malefic al căpeteniei porcarilor declanşează declinul iremediabil al cuplului. Dorind să îl lecuiască pe Ghiţă de slăbiciunea pentru o singură femeie, Lică stabileşte planul de seducere a Anei, pe care i-o cere lui Ghiţă. Supus autorităţii Sămădăului, acesta acceptă, abandonându-şi cu laşitate femeia în braţele unui bărbat străin. Ana devine astfel soţia adulterină, victimă a propriei slăbiciuni, a atracţiei pentru un bărbat puternic, a nepăsării soţului. Ghiţă intervine prea târziu şi îşi ucide nevasta, scenă ce reprezintă punctual maxim al dezumanizării protagonistului. La rândul său, el este ucis de oamneii lui Lică, moartea celor două personaje reprezentând o modalitate de moralizare a prozatorului ardelean care nu iartă îndepărtarea personajelor sale de la perceptele morale. Ambele personaje se înscriu în categoria celor mobile: Ghiţă oscilează între fondul său moral pozitiv şi patima pentru bani, justificată iniţial prin determinism social, prin dragostea faţă de familie şi prin dorinţa de a-i oferi Anei un trai superior, ulterior atingând dimensiunile patologice ale lăcomiei, astfel încât familia este resimţită ca o piedică în calea împlinirii protagonistului. Ana luptă, în calitate de soţie fidelă, inocentă, copilăroasă, cu revelaţia unui proces de autocunoaştere pe care îl declanşează venirea lui Lică: preferă unui ins banal, slab de înger şi lipsit de fermitate un bărbat autoritar, cu spirit de iniţiativă. Pe lângă modalităţile directe de caracterizare (de către narator sau de către celelalte personaje), pe lângă trăsăturile ce rezultă indirect din faptele personajelor, în nuvelă apar şi modalităţi specifice de realizare a analizei psihologice precum stilul indirect liber şi monologul interior, având rolul de a accentua trăirile contradictorii ale celor două personaje şi de a ambiguiza vocea narativă. Singura care rămâne în afara acestor întâmplări tragice este bătrâna soacră, deoarece este cea care s-a împotrivit mutării la han, presimţind că banii nu vor aduce numai bunăstarea materială. Simbolic, în timpul uciderii copiilor, ea petrece noaptea de Înviere la Ineu, scene prezentate prin procedeul alternanţei, cu rolul de a realize un contrast. Pe de altă parte, soacra este convinsă ca moara a ars, focul purificând spaţiul de forţele malefice. Replica ei (―Se vede c-au lăsta ferestrile deschise!‖) poate fi interpretată nu numai la propriu, ci şi în sens simbolic: Ghiţă şi Ana au permis intruziunea unui străin în viaţa de familie, ceea ce a declanşat consecinţe iremediabile. Punctul de vedere din perspectiva finalului: În raport cu conţinutul nuvelei, putem afirma că personajele trec printr-o dramă a autocunoaşterii, întâlnirea cu Lică făcându-le să-şi confrunte adevăratele aşteptări cu ceea ce consideraseră până atunci a-i reprezemnta autentic: Ana înţelege despre sine că preferă o masculinitate autoritară şi activă în locul unui soţ laş şi lipsit de forţă interioară, iar Ghiţă descoperă că agonisirea banilor cere compromisuri. Relatia incipit-final Ilustrarea trăsăturilor incipitului Incipitul este conceptul operaţional ce desemnează partea de început a unui text literar care se ţine minte şi lasă să se întrevadă desfăşurarea acţiunii. În „Moara cu noroc‖, incipitul este constituit de prologul reprezentat de vorbele soacrei lui Ghiţă, care au un ton axiomatic / de proverb, moralizator, anticipând destinul personajelor principale: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă este, nu

bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit.‖ În mod sugestiv, cuvintele sunt rostite de bătrână, întrupare a înţelepciunii populare şi a experienţei de viaţă. Replica sa anunţă tema nuvelei (consecinţele nefaste pe care setea de înavuţire le are asupra individului) şi deznodământul tragic. Comentarea particularităţilor construcţiei finalului Finalul nuvelei este simetric cu incipitul şi este reprezentat printr-un epilog constituit tot din vorbele bătrânei: „Simţeam eu că nu are să iasă bine, dar aşa le-a fost dată‖. Dacă replica din prolog ilustra, la nivel tematic, dezechilibrul lăuntric al individului sub presiunea unei pasiuni devastatoare, replica din final permite şi stabilirea unei noi teme a nuvelei, cea a destinului; de altfel, dacă ţinem cont şi de faptul că, în final, asistăm la moartea a trei personaje (Ghiţă, Lică, Ana) putem spune că Moara cu noroc are un final tragic. Singura care rămâne în afara acestor întâmplări tragice este bătrâna soacră, deoarece este cea care s-a împotrivit mutării la han, presimţind că banii nu vor aduce numai bunăstarea materială. Simbolic, în timpul uciderii copiilor, ea petrece noaptea de Înviere la Ineu, scene prezentate prin procedeul alternanţei, cu rolul de a realiza un contrast. Pe de altă parte, soacra este convinsă ca moara a ars, focul purificând spaţiul de forţele malefice. Replica ei („Se vede c-au lăsat ferestrile deschise!‖) poate fi interpretată nu numai la propriu, ci şi în sens simbolic: Ghiţă şi Ana au permis intruziunea unui străin în viaţa de familie, ceea ce a declanşat consecinţe iremediabile. Exprimarea unei opinii argumentate despre semnificaţia relaţiei dintre incipit şi finalul nuvelei În concluzie, incipitul şi finalul în acest text narativ au un rol definitoriu în construcţia subiectului, ilustrând simetria compoziţionala a nuvelei specifică textelor realiste, dar şi caracterul moralizator al prozei lui Slavici. Prin tematică, prin accentuarea conflictelor interioare şi preocuparea pentru transcrierea cu fidelitate a vieţii lăuntrice a personajelor, prin crearea unor tipuri umane în situaţii-limită, dezumanizaţi sub puterea banilor, dar şi prin exploatarea multiplelor modalităţi de realizare a analizei psihologice, Moara cu noroc reprezintă o capodoperă a nuvelelor lui Slavici, impunându-l definitiv în conştiinţa cititorului.