Verbul+1 2z1i60

Universitatea din Craiova Facultatea de Litere Secţia: Română-Engleză

Lucrare de licenţã Coordonator Ştiinţific:

Candidat:

Conf. univ. dr. Silvia Pitiriciu

Ionela Diaconu

Craiova 2010 1

Universitatea din Craiova Facultatea de Litere Secţia: Română-Engleză

Verbele de mişcare în limba română

Coordonator Ştiinţific:

Candidat:

Conf. univ. dr. Silvia Pitiriciu

Ionela Diaconu

Craiova 2010 2

Cuprins: Introducere:............................................................................................................................ ..4 Verbul în limba română. Definiţie .Caracteristici...............................................5 Clasificare:...................................................................................................................................6 Categorii gramaticale:.............................................................................................................9 Diateza...............................................................................................................................9 Modul..........................................................................................................10 Timpul.............................................................................................................................12 Numărul.........................................................................................................................14 Persoana........................................................................................................................14 Verbele de mişcare. Polisemia verbelor de mişcare.............................................16 Provenienţa verbelor de mişcare..........................................................................20 Semantismul verbelor de mişcare.........................................................................21 Criterii de clasificare a verbelor de mişcare........................................................23 Concluzii....................................................................................................................................43 Bibliografie ...........................................................................................................46

3

Introducere

Lucrarea de faţă intitulată Verbe de mişcare în limba română are ca obiect de investigaţie o clasă de cuvinte care ocupă un loc cu totul aparte în sistemul limbii, verbul. Cu toate că importanţa funcţională a verbului a fost revelată în majoritatea tratatelor de gramatică şi lingvistică generală, această parte de vorbire ridică în faţa cercetătorilor o serie de probleme pe care voi încerca să le soluţionez pe parcursul acestei lucrări. Aşa cum am menţionat mai sus, în opinia mea, tema acestei lucrări de licenţă, Verbele de mişcare în limba română, prezintă o importanţă majoră, idee pe care voi încerca să o argumentez în cele ce urmează. În primul rând, verbele sunt cheia comunicării. Nu există nicio propoziţie fără veb. În lumea înconjurătoare se desfăşoară acţiuni, procese, evenimente, reprezentate din punct de vedere gramatical prin verbe. În al doilea rând, o categorie numeroasă a verbelor din limba română este dată de verbele de mişcare. Afirm acest lucru întrucât totul este într-o continuă mişcare, iar pentru a reprezenta acest proces este nevoie de o categorie gramaticală şi semantică aparte. Sper ca ideile expuse mai sus să-şi găsească justificarea în lucrarea de faţă.

4

Verbul în limba română

1.Definiţii. Caracteristici generale.

Verbul1 este o clasă lexico-gramaticală având următoarele caracteristici : -morfologic: se individualizează printr-o flexiune specifică numită conjugare ; -sintactico-semantic: are calitatea de a primi actanţi/argument, de a le atribui roluri/cazuri şi a le impune restricţii de formă sau de topică; -semantic: exprimă acţiuni/activităţi şi stări înfăţişate ca procese momentane sau durative; -semantico-pragmatic: este componentul propoziţiei prin care se face referire la evenimentul extralingvistic, dispunând de categorii şi mecanisme în stare să transforme organizarea sintactică într-un fapt de enunţare. Din punct de vedere morfologic, verbul este partea de vorbire flexibilă, fiindu-i caracteristic un tip special de flexiune –conjugarea, adică schimbarea formei verbului în funcţie de mod, timp, aspect, persoană, număr, diateză. Din punct de vedere sintactic şi semantico- sintactic, verbul este centrul grupului verbal şi astfel îşi atrage actanţii, reprezentanţi prin nominale şi le impune restricţii de formă. Sub aspect pragmatic, verbului îi sunt proprii categoriile de timp, mod, persoana, diateză.

1

GALR, vol I, Cuvântul, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008, p. 323.

5

1.2 Clasificarea verbului2 se face : După structură: verbe simple (a mânca, a şti) verbe compuse (a preamări, a supraînălţa) După relaţiile sintactice şi posibilităţile combinatorii: -după posibilitatea de a forma singure (sau nu) nucleul comunicării: Verbe predicative: (a pleca, a cere, a scrie) Exemplu: ”Sus, pe bolta adâncă, stelele au pălit în haosul albastru, luceafărul sclipeşte tainic, strălucitor.” (Emil Gârleanu , „Singuraticii”) verbe nepredicative: (a fi, a deveni) Exemplu: „ A fost un tânăr împăratDe la mişei a smuls averea... Cei tari au zis:„ A fost mişel ! Ne-a prigonit prea multă vreme.” Clasificarea sintactică în funcţie de numărul de determinare obligatorie: verbe zerovalente/avalente: a tuna, a fulgera, a se întuneca; verbe monovalente: a plânge, a alerga, a înota; Exemplu: Copilul plânge. verbe bivalente- se caracterizează prin combinarea a două vecinătăţi actanţiale obligatorii (a explica, a citi, a vinde); Exemplu: Ion vinde cărţi.

Ion Toma, Limba română contemporană. Privire general, 1996, p. 172 Alexandru Metea, Limba română actuală, 2008, p.123-127

2

6

verbe trivalente- se caracterizează prin combinarea a trei vecinătăţi actanţiale obligatorii (a da, a întreba); Exemplu : Profesorul îmi recomandă o carte. În unele cazuri , se poate produce o alunecare semantică metaforică antrenând accidental atragerea verbului în altă clasă sintactică3 . Exemplu : Profesorul tună şi fulgeră. ( monovalent ) În funcţie de poziţia complementului direct se realizează distincţia tranzitiv/intranzitiv Verbele tranzitive sunt cele care primesc C.D şi prepoziţia pe. Exemplu :

Profesorul îl ajută pe elev . Mă bizui pe prietenul meu . El citeşte ( o carte ) .

Verbe intranzitive: De tipul : nereflexixe: a înota, a tuşi, a cădea; reflexive: a se cuminţi, a se domoli, a se văicări; verbe copulative: a deveni, a apărea, a fi, a însemna, a ajunge; verbele de mişcare: a alerga, a merge, a sosi; verbe care arată existenţa: a fi, a se afla, a exista; verbe însotiţe de pronume reflexive în acuzativ: a se gândi, a se hotărî, a se mira, a se speria; verbele la diateza pasivă: a fi lăudat, a fi pedepsit, a fi văzut;

3

Alf Lombard, Le verb roumain, I, 1954, p. 207

7

După relaţia verbului cu subiectul exprimat: Verbe personale: a medita, a citi, a învăţa; Verbe impersonale: a tuşi, a fugi; După particulărităţile de flexiune: -după caracterul paradigmei: verbe integrale (a lucra) verbe defective (a diverge) -după caracterul radicalului :

verbe regulate (a cânta) verbe neregulate (a fi)

8

1.3 Categorii gramaticale ale verbului Verbul se flexionează în funcţie de diateză, mod, timp, persoană şi număr. 1.3.1 Diateza Diateza este categoria gramaticală care exprimă raportul dintre acţiune şi subiectul gramatical. În limba română sunt următoarele diateze: diateza activă, diateza pasivă, diateza reflexivă4. Diateza activă arată că acţiunea este făcută de subiectul gramatical, acţiune ce se poate răstrânge asupra unor persoane sau obiecte care au calitatea de complemente directe. ( Citesc o carte.) sau indirect (Îi dau fratelui meu cartea) ori poate fi urmată de împrejurările în care ea se desfăşoară–complemente circumstanţiale (Merge la gară). Diateza

pasivă

se formează cu ajutorul verbului auxiliar

a fi + participiul

verbului de conjugat: eu sunt ajutat, eu sunt privită etc . OBSERVAŢII: 1. Numai verbele tranzitive au diateză pasivă. 2. Diateza pasivă se poate forma şi cu ajutorul pronumelui reflexiv se ; în context apare sau se susubînţelege un complement de agent: Cărţile se procură (de cei interesaţi) de la librărie . Se ştie (de către oricine ) că prietenul la nevoie te ajută .

Diateza reflexivă : se formează din diateza activă + pronume reflexiv sau dativ , care nu are funcţie sintactică ( pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit cu un pronume personal în acelaşi caz ) : 4

Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a Limbii Române, I, Morfologia, 1999, p 506

9

el îşi închipuie = el îmi închipuie el se gândeşte = el mă gândeşte Exemplu: El îşi cumpără cărţi. El se îmbolnăveşte. Radu îsi vede colegii. 1.3.2.Modul Modul este categoria gramaticală pe care o ia verbul pentru a arăta felul cum consideră vorbitorul acţiunea exprimată de acesta (de verb) . Modurile verbale în limba romană se clasifică în: - personale (verbele îşi schimbă forma în timpul conjugării după persoană) şi nepersonale (verbele a căror formă nu se schimbă în funcţie de persoană): - predicative (în propoziţie verbul are funcţia sintactică de predicat verbal cu excepţia verbelor copulative) şi nepredicative (verbele nu pot îndeplini funcţia de predicat verbal). MODURILE

PERSONALE

sunt:

indicativul,

conjuctivul,

condiţional–optativul,

imperativul, prezumtivul. Modul indicativ exprimă o acţiune reală: eu ajut, văd, privesc etc. Exemplu : Voi merge la cinema. Citesc o carte. Modul conjuctiv exprimă o acţiune nesigură, dar posibilă: eu să ajut, să văd, să fac, să privesc, să hotărăsc etc. Exemplu: Să merg sau să nu merg? Nu-i atât de prost să meargă acolo.

10

Modul condiţional–optativ exprimă o acţiune realizabilă, posibilă sau dorită: aş face, aş hotărî, aş privi etc . Exemplu: Dacă aş avea bani, aş merge la cinema. Aş merge acolo, dacă îmi dai voie. La timpul perfect exprimă o acţiune ireală: aş fi ajutat, aş fi văzut, aş fi privit etc. Exemplu: Aş fi privit filmul, dacă aş fi fost acasă. Modul imperativ exprimă acţiunea sub formă de poruncă, sfat, rugăminte: ajută! , priveşte ! , fă! , hotărăşte ! Exemplu: Stai jos! Deschide uşa! Intră, te rog, în sală! Modul prezumtiv exprimă o acţiune ipotetică : eu voi fi ajutând , voi fi făcând etc. Exemplu: Nu ştiu cât de mare va fi fând talentul lui de scriitor.

MODURILE NEPERSONALE sunt: infinitivul, gerunziul, participiul şi supinul. Modul infinitiv denumeşte acţiunea: a ajuta, a vedea, a privi etc. Exemplu : Ştie a citi. Are intenţia de a sta aici. Modul gerunziu exprimă acţiunea în desfăşurare: ajutând, făcând, privind etc. Exemplu: Venind aici, am văzut pe Ion. Modul participiu denumeşte acţiunea suferita sau îndeplinităde un obiect: ajutat, văzut, făcut, privit etc. Exemplu:.

11

Modul supin denumeşte acţiunea verbal : de ajutat, de citit, de văzut, de privit etc. Exemplu: De citit pentru mâine opera! 1.3.3. Timpul Timpul este o categorie gramaticală specifică verbului care indică fixarea desfăşurării unui proces în raport cu actul enunţării si se manifestă prin existenţa unor asamblări sau seturi de forme verbale. Timpurile indicativului: Prezentul : Azi plec la mare. Lucrările de specialitate deosebesc mai multe tipuri de prezent: Propriu- zis ( citesc , mănânc ) Gnomic sau etern : Soarele răsare şi apune. Doi plus doi fac patru. Iterative : Ziua de lucru incepe la 7. Imperfectul exprimă o acţiune nedeterminată care se petrece în trecut. Exemplu:Când tu ai venit , eu citeam lecţia. Perfectul simplu: Exemplu : Citii chiar acum lecţia. Perfectul compus : exprimă o acţiune desfăşurată şi terminate în trecut , mai malt sau mai puţin apropiată de momentul vorbirii. Exemplu : Am cumpărat o maşină. Am citit lecţia.

12

Mai mult ca perfectul exprimă acţiune încheiată în trecut înaintea alteia din trecut: Exemplu : Când ai ajuns la mine , eu terminasem de gătit. Viitorul exprimă o acţiune care se va petrece după momentul vorbirii , mai apropiată sau mai îndepărtată de aceasta: Exemplu : Voi pleca în Germania. ; Voi fi citit lecţia .(viitor anterior ) Timpurile conjunctivului : Prezent: Acum vreau să merg la plimbare. Conjunctivul prezent poate avea valori de imperativ (Să stai unde spun eu) şi de condiţional ( Să ajung în locul lui , aş şti să - mi spun părerile ) . Perfectul exprimă o acţiune situată în momentul vorbirii : Exemplu : Nu ştiu să se fi întâmplat acest lucru. Timpurile condiţionalului – optativ Prezentul exprimă o acţiune care se poate realiza în prezent : Exemplu : Aş merge la el . Mâine s-ar duce la cinema . Perfectul exprimă o acţiune care s-a realizat în trecut : Exemplu : Dacă aş fi avut timp , aş fi mers la bunica . Ieri aş fi mâncat o prajitură . Timpurile infinitivului Prezentul exprimă acţiuni care se petrec într-nu prezent real , un prezent transpus în trecut . Exemplu : A învăţat a citi .

13

Perfectul exprimă acţiuni care se desfăşoară în trecut : Exemplu : A plecat fără a fi zis nimănui . 1.3.4. Numărul Numărul este conceput drept expresie lingvistică a raportului dintre numărul autorilor şi proces. De asemenea, numărul este o categorie gramaticală exprimată simultan cu persoana incluzând sistemul de opoziţie

singular/plural5. Formele de

persoana I si a II-a a verbelor reprezintă nişte plurale inclusive, în opoziţie cu cele de persoana a VI-a pentru plural: Exemplu:Va vizita Parisul .(plural) A parcurs un drum anevoios .(singular) Pluralul poate fi folosit în locul singularului prin diferite valori: Pluralul polităţii : Sunteţi invitat în biroul domnului director ! Pluralul autorului : Vom analiza acest conţinut . Pluralul autorităţii : Noi, (preşedintele României), decidem să micşorăm numărul burselor.

1.3.5. Persoana Persoana exprimă raportul dintre locutor, interlocutor şi non-locutor şi proces. Este categoria gramaticală care se manifestă în mod simultan cu categoria numărului, numai la modurile persoanele6.

5 6

Silvia Pitiriciu, Morfologia limbii române, Editura Sitech, Craiova, 2004 , 78 Ibidem , p. 79

14

Conform GALR, există : -pentru singular: Persoana I: Eu sunt în excursie . Persoana a II-a: Eşti un prieten bun! Persoana a III-a: Este un bun confident. -pentru plural : Persoana a IV-a: Avem cei mai silitori elevi. Persoana a V-a: Decideţi cine va câştiga! Persoana a VI-a: Plecau întotdeuna împreună .

15

2. Verbele de mişcare. Polisemia verbelor de mişcare

Verbele de mişcare ocupă un loc central în spaţiul semantic, importanţa lor rezultă din numărul mare de lexeme ce intră în acest grup din varietatea lor structurală, din valenţele semantice, sintactice şi stilistice. Verbele de mişcare arată autodeplasarea în spaţiu (a merge, a se plimba, a alerga, a veni, a sosi, a pleca etc). Tranzitive sunt verbele de mişcare la diateza reflexivă şi pasivă, când arată că obiectul real al acţiunii este subiectul gramatical al propoziţiei: Casa este construită de muncitori.; Copilul se spală în fiecare dimineaţă. Polisemia este capacitatea unuia şi aceluiaşi semn lingvistic de a reda mai multe sensuri. H.Kronasser remarcă faptul că „polisemia este o consecinţă a necesităţii de stăpâni o infinitate de fenomene printr-un număr finit de simboluri.7” „Polisemia nu permite să explorăm în mod raţional potenţialul cuvintelor ataşându-le mai multe sensuri8.” Verbul ocupă unul dintre primele locuri printre părţile de vorbire cu o polisemie dezvoltată, rivalizând cu substantivul. Unele din verbele mai frecvent folosite în limba română au un număr impresionant de sensuri.(verbul de mişcare a lua are 33 de sensuri, iar a lega-15 sensuri). Verbul a tăia în construcţiile a tăia un copac din pădure, a tăia pâinea cu cuţitul,a tăia un buştean cu fierăstrăul, a tăia unghiile cu foarfeca, pentru majoritatea vorbitorilor limbii române, va însemna, probabil unul şi acelaşi lucru, deşi, în realitate în toate cele 7 8

H.Kronasser, Handbuch der Semasiologie, Heidelberg, 1952, p 82 St.Ullman, Precis de semantique francaise, ed. a-IV-a, Berne,1969

16

patru contexte avem acţiuni ce diferă prin instrumentul acţiunii (topor, fierăstrău, foarfecă), prin obiecte supuse acţiunii (copac, pâine, buştean, unghii ). O structură polisemantică, influenţată de prezenţa sau absenţa complementului de obiect, o întâlnim la verbele care arată deplasarea. Când sunt însoţite de un complement direct, ele exprimă un sens cauzativ, iar în construcţii intranzitive indică o autodeplasare sau aflarea subiectului într-o stare de mişcare: -a alerga pe cineva = a fugări; -a alunga = a goni (intranzitiv); -a coborî ( pe cineva) = a coborî (intranzitiv); -a opri (o maşină) = a opri (intranzitiv); Există verbe de mişcare ce arată punerea în mişcare a obiectului, forma reflexivă fiind arătată în automişcare: -a clătina un copac = copacul se clatină ; -a deplasa un obiect = obiectul se deplasează ; -a învârti o roată = roata se învârteşte ; Verbele de mişcare cu un subiect animat indică o acţiune de deplasare; atunci când subiectul este un lucru imobil, verbele capătă un sens poziţional: -a ieşi: Omul a ieşit din casă. / Cornişa iese în afară. -a intra: Elevul intră în clasă . / Poteca intră în pădure. -a trece: Copilul trece strada . / Şoseaua trece pe lângă casă. -a traversa: Am traversat strada. / Munţii traversează toată ţara. Verbele din grupul a acoperi, a cuprinde, când sunt folosite cu un subiect însufleţit şi un complement instrumental arată acţiuni. Când complementul instrumental ocupă locul substantivului, verbele respective capătă o valoare poziţională:

17

-a acoperi faţa cu o batistă-batista acoperă faţa; -a împrejmui curtea cu un gard - gardul împrejmuieşte curtea; Verbele din grupul a închide, când sunt folosite cu subiect neînsufleţit, indică aşezarea obiectului sau destinaţia lui: -a astupa sticla cu un dop-dopul astupă sticla; -a baricadat uşa cu un dulap-dulapul baricadeză uşa. Verbele din grupul a lucra, când sunt folosite cu un substantiv indicând mecanisme sau instituţii, exprimă sensul „a fi în stare de funcţionare”: -Omul lucrează la fabrică./Fabrica nu lucrează azi. -Copilul merge pe stradă. /Ceasul merge. Verbul manifestă cea mai mare maleabilitate faţă de context, putând fi utilizat în diverse construcţii sintactice, dar modificările de context se repercutează asupra sensului lexemului verbal determinând anumite prefaceri calitative ale structurii sale interne. Varietatea tipurilor de sensuri cuprinse în sfera verbelor polisemantice şi caracterul instabil al structurilor nu exclud anumite legităţi în alcătuirea polisemiei verbale. A aduna: Adună vreascuri pentru foc.(a strânge) A aluneca: A alunecat pe zăpada şi şi-a fracturat mâna. Zăpada alunecă de pe crestele munţilor. *Încet,încet a alunecat în abisul singurătăţii.

A aprinde: A aprins flacăra pasiunii dintre ei cu un simplu gest. A aprins atât de uşor focul de tabără.

18

A arunca: Soarele îşi aruncă razele fierbinţi pe faţa pamantului. Oamenii aruncă cu seminţe pe ogor. A aruncat cu piatra asupra ei. *Aruncă puţin la voce cu tatăl ei. Se bate cu pumnii în piept din cauza că a greşit.

A bate:

Lebada bate din aripi şi îşi ia zborul. Afară bate vântul cu putere. A cădea:

A căzut o stea de pe cer. A căzut pe capul lor din senin,pe neaşteptate. *A căzut la datorie.

A merge: Ion merge agale de-a lungul drumului.(a se mişca) Maria merge la rudele ei la Bucureşti.(a pleca) Carmen merge cu Ana la doctor.(a însoţi) A prinde: Într-un final, l-a prins din urmă.(a ajunge) A prins mingea în mâna.(a apuca) *A prins de veste ca îl mintea amarnic.(a lua la cunoştinţă)

A ridica: L-a ridicat cu braţele lui puternice. Când va sulfa vântul ,vom ridica un zmeu.(a înalţa) Şi-a ridicat o casă cu mare efort.(a construi)

19

A strânge: L-a strâns în braţe cu putere. Şi-a strâns nasturii de la cămaşa. A urca : Cu mare uşurinţă se urcăîn podul casei.(se căţără) Avionul cu pasageri urcă din ce în ce mai sus. *Şi-a urcat vocea cu o tonalitate. *Anul acesta preturile la maşini au urcat vertiginos.

20

3. Provenienţa verbelor de mişcare Verbe de mişcare împrumutate din limba latină A apărea,

A descheia,

A ascuţi ,

A culege,

A înnota,

A astupa,

A atinge,

A descoase,

A acoperi

A bate,

A desprinde

A adia,

A cădea,

A descuia

A încălţa

A ara

A dezlega

A agăţa,

A atinge,

A descoase,

A aşterne

A descăleca,

A dezbrăca,

A vâsli,

A încaleca,

A cutreiera,

A ara,

A călca,

A frânge

A curăţa

A despica

A cutreiera

A închide

a şchiopăta

A descărca

A juca,

A lua,

A merge,

A străbate

A rupe

A pisa

A strânge

A săpa

A pluti

A strecura

A sălta

a împleti

A suda

A sări

A priponi

A toarece

A brăzda

A ieşi,

A trece

A scutura

21

A cufunda,

A ridica

4. Semantismul verbelor de mişcare

Deşi importanţa funcţională a verbului a fost relevată în majoritatea tratatelor de gramatică şi lingvistică generală, această parte de vorbire ridică în faţa cercetătorilor o serie de probleme, dintre care multe continuă să rămână nerezolvate până în prezent. Actualitatea temei investigate este determinată atât de interesul sporit al cercetătorilor faţă de semantica şi sintagmatica verbului, cât şi de lipsa unui studiu de sinteză privind verbele de mişcare în limba română. Configuraţia în cauză continuă să suscite discuţii şi, totodată, contribuţii noi, dat fiind faptul că cercetătorii n-au ajuns încă la un consens în privinţa modului de a le interpreta. Printre ele se numără şi grupul lexico-semantic al verbelor de

mişcare

reflectă diferite ipostaze existenţiale ale obiectelor, starea sau modul de a fi al participanţilor la proces. Cu toate că această clasă de verbe a fost supusă cercetării, atât din perspectivă semantică (I. Evseev, R. Chiricuţă-Marinovici etc.), cât şi din perspectivă morfo-sintactică (E. Constantinovici, D. Irimia, L. Vasiliev,T.Kilidibekova etc.), nu există un studiu cuprinzător care ar analiza aceste lexeme din punct de vedere semantic, sintactic şi funcţional. Verbele de mişcare posedă însuşiri de ordin semantic şi sintactic distincte, care permit delimitarea lor de alte categorii de verbe. Categoria verbelor de mişcare în limba română este una deschisă în virtutea caracterului funcţional-dinamic al sistemului limbii, al maleabilităţii funcţionale a verbului, precum şi a transformărilor sociale9. Verbele de mişcare ocupă un loc deosebit în spaţiul semantic al procesualităţii prin numărul impunător de lexeme, prin varietatea lor structurală şi multiplele valenţe semantice şi sintactice10. 9

, Ivan Evseev, Semantica verbului, Editura Facla, Bucureşti, 1974, p.87.

22

În centrul câmpului lexico-semantic al grupului verbelor de mişcare în limba română se află verbul „a fi”, la care se adaugă şi alte verbe. Verbele de misşcare care nu au nevoie de o limită externă desfăşurării acţiunii pe care o exprimă, dar care implică anumite coordonate semantic, exprimate sintactic prin circumstanţiale: a veni, a pleca, a zbura, a sta, a pluti, a intra, a ieşi, a alerga, a alerga, a întârzia. Exemplu: “Ei trec ca vijelia cu aripile fără număr Căci caii lor aleargă alăturea-nspăimântaţi”. (Mihai Eminescu) Verbele de miscare, dar si alte verbe intranzitive pot primi în anumite condiţii complement direct. Exemplu : Am mers (am colindat) tot satul dar nici urmă de el. L-am alergat până a căzut frânt de oboseală. -când obiectul actiunii este de fapt un complement intern: Exemplu: “Aţi luptat lupta deşartă aţi vânat ţinta nebună.”

10

Lucia Vaina-Puşca, Les verbs de vue semantique, 1973, p. 93- 96

23

5. Clasificarea lexico- semantică a verbelor de mişcare

Se demonstrează că verbul alcătuieşte un câmp aparte în planul conţinutului limbii, datorită specificului categoriilor sale semantice, iar categoria de „proces” este dominanta semantică prezentă în sfera fiecărui verb. Aici se generalizează cercetările din domeniu vizând perspectivele de cercetare şi finalităţile studiului. În literatura lingvistică se constată un interes deosebit faţă de lexicul verbal. Semanticienii tind spre o analiză detaliată a particularităţilor semantice ale lexemelor verbale. Cercetătoarea clujeană Chiricuţă-Marinovici R., susţine pe bună dreptate, că ,,cu cât se atacă din mai multe fronturi studierea conţinutului semantic al verbelor, cu atât ne apropiem mai mult de o descriere şi o sistematizare mai riguroasă a verbelor”. Valoarea funcţional-semantică a verbului este marcată de aspectul calitativ care vizează structura semică a verbului; aspectul cantitativ ce se referă la trăsăturile aspectual- temporale ale verbului; aspectul relaţional reprezentând structura actanţială, capacitatea verbului de a deschide poziţii libere, ocupate de actanţi şi circumstanţe. Termenul de ,,localism” este definit ca fiind tendinţa de a exprima diversele determinari ale acţiunilor , proceselor şi a obiectelor prin intermediul categoriilor spaţiale. Orice limbă evoluată, chiar dacă nu posedă anumite forme speciale în paradigmele gramaticale ale cuvintelor prin care să redea determinările locale , continuă să poarte ampremta unui ,, localism” pronunţat în modul de reflectare a realităţii. Determinările spaţiale ocupă un loc important mai ales în sfera

semnificaţiilor verbale.

Importanţa pe care vorbitorii o acordă determinările locale ale acţiunilor se reflectă în numărul mare de lexeme verbale care indică deplasările corpurilor în spaţiu (a merge, a pleca, a urca, a zbura, a veni), poziţia lor cu alte obiecte (a se afla, a se suprapune, a se înalţa), în varietatea şi frecvenţa determinanţilor circumstanţiali cu

24

valoare locativă (a sta jos, a sta sus, a sta alături, a sta lângă, a sta sub), în varietatea prefixelorv cu sens local (a alătura, a alipi, a desprinde,, a îinorpora , a suprapune, a subscribe). În sistemul lexical al limbii, valorile spaţiale figurează printre principalele coordonate care grupează cuvintele în serii sinonimice, perechi antonimice şi grupuri tematice. Astfel, principalele direcţii de deplasare pot fi exprimate prin variate mijloace sinonimice : a se urca, a se sui, a se căţăra, a se cocoţa, a se ridica , a escalada, a se înălţa, a coborî, a se da jos , a descende, a se lăsa jos. În alcătuirea paradigmelor antonimice un rol important îl au semele spaţile: a ieşi - a intra , a decola –a ateriza , a pleca – a veni , a se sui – a coborî , a înainta – a se retrage , a se apropia – a se îndepărta. Verbele de mişcare ocupă un loc central în spaţiul semantic, importanţa lor rezultă din numărul mare de lexeme ce intră în acest grup din varietatea lor structural, din valenţaele semantice, sintactice şi stilistice. Tranzitive sunt verbele de mişcare la diateza reflexivă şi pasivă,când arată că obiectul real al acţiunii este subiectul grammatical al propoziţie: Exemplu: Casa este construită de muncitori. Copilul se spală în fiecare dimineaţă.

25

Determinările semantice pot fi incluse în sfera semantică fără a fi marcate formal prin intermediul structurii lor morfematice. Aceste determinări semantice pot fi identificate prin intermediul analizei componenţiale, bazată pe descompunerea sensului lexical în unităţi minimale de conţinut. Verbele de mişcare se numără printre verbele care conţin constant diverse seme spaţiale. Lexemele din acest grup constituie un microsistem care a atras atenţia cercetătorilor prin varietatea relaţiilor ce caracterizează

raporturile dintre cuvinte în

cadrul grupului. Liliana Ionescu în studiul Construcţia verbelor de mişcare analizează verbele de mişcare din punct de vedere descriptiv - sincronic sau comparativ . De asemenea, Sandra Reinheimer în Schiţa de descriere structurală verbelor de mişcare se referă la sfera verbelor de mişcare care include de obicei cuvinte care exprimă deplasări ale obiectelor în spaţiu. ,,Deplasarea “ este constanta semantică a verbelor din această categorie, în timp ce

restul semelor prezente în sfera semantică a verbelor servesc la diferenţierea

cuvintelor putând fi numite seme distinctive. Verbe precum: a urca, a coborî fac parte din grupa verbelor de mişcare prin faptul că ambele verbe indică o deplasare. Aceste verbe se opun pentru că a urca arată o deplasare de jos în sus , în timp ce verbul a coborî indică o deplasare în sens invers. Exemplu: El urcă dealul cu dificultate. El coboară foarte uşor din pod. Grupa verbelor de mişcare este alcătuită din aproximativ 200 lexeme , care prin frecvenţa lor, au un rol

important în determinarea specificului sistemului lexical şi

gramatical al limbii.

26

Acest microsistem al verbelor de mişcare este organizat în jurul unui număr relative finit de coordonate semantice care vizează aspecte ale deplasării. Aceste aspecte se pot clasifică astfel: -Aspectul spaţial -Aspectul calitativ În funcţie de orientarea mişcării, avem: Mişcare orientată spre un anumit punct din spaţiu: a merge, a fugi, a ieşi, a intra, a înainta, a se îndepărta, a sui, a coborî etc ; Mişcare neorientată: a umbla, a hoinări, a alerga, a peregrina, a pribegi. Opoziţia mişcare orientată – mişcare neorientată nu este atât de importantă în limba română ca în alte limbi. Această opoziţie este relevantă în cadrul perechilor: a merge-a umbla , a alerga-a fugi, deşi sunt multe cazuri de neutralizare a acestei opoziţii: Exemplu: Mama merge în Germania ./ Mama umblă prin Germania. Iepurele fuge speriat./ Iepurele aleargă grăbit. În funcţie de raportarea la punctul iniţial al mişcării avem: -părăsirea punctului iniţial: a pleca, a ieşi, a decola, a evada, a extrage, a părăsi. Exemplu: Am plecat cu inima împăcată de acolo . A ieşit cam şifonat după încăierere. -revenire la punctul iniţial: a se înapoia, a se întoarce, a reintra, a se reîntoarce, a reveni etc. Exemplu: S-a reîntors unde s-a născut. A reintrat în Cartea Recordurilor.

27

În funcţie de raportarea mişcării la punctul terminus : -apropierea de punctul terminus : a se apropia, a veni Exemplu: A venit în vizită pe la noi. -atingerea punctului terminus: a ajunge, a acosta , a ameriza, a aseliniza, a ateriza, a sosi,etc Exemplu: A aterizat forţat din cauza furtunii. A sosit Victor pe la noi . Raportarea la un anumit punct situat pe traiectoria mişcării : -trecerea pe lângă obiect: a trece, a înconjura, a ocoli etc ; Exemplu : A trecut în mare grabă pe aici. -trecerea peste obiect: a traversa , a trece ( peste ), a escalada, a survola etc ; Exemplu : Au traversat mări şi ţări până au ajuns la destinaţie. -străpungerea obiectului : a străpunge, a trece etc Exemplu : Cupidon a străpuns inima fetei cu săgeata lui . Raportarea la poziţia unui obiect cu alt obiect : Mişcare paralelă : a însoţi, a acompania, a întovărăşi, a escorta etc; Exemplu: M-a escortat până am ajuns la destinaţie. L- am întovărăşit în acea lungă călătorie. Mişcare în urma obiectului mobil : a urma, a urmări, a fugări etc ; Exemplu: L-am urmat o bună bucată de timp. L-am urmărit până a cotit la dreapta pe o stradă întunecată.

28

Depăşirea obiectului mobil : a depăşi, a întrece, a lăsa( în urmă) etc ; Exemplu: Pentru ca are o maşină mai nouă ca a mea, m -a întrecut imediat. L- a depăşit pe ultima sută de metri. Verbelor ce exprimă poziţia corpurilor în spaţiu le este caracteristică, mai ales, trăsătura semantică /a se afla într-o anumită poziţie/, care este semul integrator, exprimată prin diverse seme diferenţiatoare: /poziţie dominantă/, /poziţie verticală/, /poziţie orizontală/, /poziţie şezând/, /poziţie atârnând/,/deplasare prin îndoire/, /direcţia deplasării către un punct pe axa spaţială / dinspre un punct pe axa spaţială/, /mişcare fără modificarea poziţiei în spaţiu/.11 Raportarea la axa verticală Mişcare pe linia verticală de sus în jos : a coborî , a cădea , a (se) prăvăli, a pica, a picura , a (se ) prăbuşi etc. EXEMPLU: A căzut din copac . S- a prăvălit pe jos de durere. Mişcare pe linia verticală de jos în sus : a (se) înălţa, a (se) ridica, a(se)urca , a (se) sui, a se sălta etc ; Exemplu : Am înălţat un zmeu. S-a ridicat imediat în picioare şi şi-a continuat activitatea. Raportarea la un spaţiu închis Pătrunderea într –un spaţiu închis :a intra , a pătrunde , a (se ) introduce , a (se ) baga , a (se) vârî etc ; Exemplu : Razele Soarelui intră în casă . A introdus mâna în acel spaţiu întunecos. 11

Ivan Evseev, Semantica verbului, Editura Facla, Bucureşti, 1974, p.89.

29

Părăsirea unui spaţiu inchis :a ieşi , a scoate etc; Exemplu : Seara este momentul potrivit pentru a ieşi la plimbare. Lui îi place să scoată capul pe fereastră. Extinderea mişcării în spaţiu: Mişcare centrifugă : a (se )dispersa , a (se ) împrăştia , a (se ) risipi a (se)răspândi etc; Exemplu : Mirosul parfumat de flori se răspândeşte în aer. Mi -a împrăştiat hainele prin toată casa. Mişcare centripetă : a (se) aduna , a (se) concentra , a (se ) îngrămădi , a (se) strânge etc; Exemplu:A strâns până şi ultimul ban şi a plecat în Franţa. Raportare la poziţia corpului aflat în mişcare : Mişcare înainte : a înainta , a avansa etc ; Exemplu :La auzirea zgomotului înaintă grăbit. Mişcare înapoi : a da înapoi ,a se înapoia , a se retrage. Exemplu: La semnalul comandantului , soldaţii se retrag. După cele întâmplate, a hotărât să le înapoieze casa. Raportare la poziţia vorbitorului : Apropiere de vorbitor – marcată de sensulverbului a veni ,în special când este folosit la forma imperativă : Vino aici! În funcţie de tipul traiectoriei distingem : Traiectorie dreaptă :a se îndrepta , a merge drept ;

30

Exemplu : Merge drept înainte. Se îndreaptă spre necunoscut. Traiectorie deviată : a se abate , a cîrmi , a coti , a devia ; Exemplu : S- a abătut din drum iar pentru asta era să platească cu propria lui viaţă. Traiectorie circulară : a (se) roti , a (se) învârti a (se) răsuci ; Exemplu : Se învârte în jurul casei încercând să- i cunoască locatarii . La cea de-a doua categorie privind aspectele calitative ale mişcării se referă semele incluse în sfera verbelor de mişcare .Astfel , se diferenţiază verbele în funcţie de modalităţile în care se desfăşoară deplasarea ( cu automobilul , pe jos ) , de viteza cu carese desfăşoară ( repede , încet) , de mediul deplasării (aer , apă , uscat ). În structura verbelor de mişcare româneşti sunt pertinente următoarele aspecte calitative ale mişcării: Caracterul independent / dependent al deplasării: Autodeplasarea :a merge , a fugi , a se tîrî Deplasarea obiectului este cauzată de altcineva :a mişca, a căra, a duce , a transporta , a purta . Verbele din prima categorie sunt intranzitive .Substanţa aflată în mişcare este reprezentată de subiectul acţiunii . Verbele din cea de-a doua categorie sunt tranzitive , deplasarea afectează în ptimul rând obiectul acţiunii : a ridica o minge de jos. Deplasarea obiectului presupune în acelaşi timp şi deplasarea subiectului care cauzează acţiune. Exemplu :Maria duce caietul la professor.

31

Verbele intră în opoziţii semantic de tipul cauzativ – neacuzativ: a fugări – a fugi, a alunga – a pleca , a clătina – a se clătina , a transporta – a fi transportat. Opoziţia se realizează cel mai frecvent prin intermediul opunerii verbului active tranzitiv cu valoare cauzativă formei reflexive a verbului care retrage acţiunea la sfera subiectului : a duce – a se duce , a aduna – a se aduna , a îndrepta – a se îndrepta. Mai există cazuri în care două valori fac parte din structura unui verb polisemantic fără a se diferenţia formal. Aici este vorba de acele lexeme , verbe la care morfemul poate fi omis. Exemplu : Am oprit o maşină / Am oprit la intersecţie. A coborât un sac din pod / El a coborât din pod . Se mai poate vorbi despre o desfăşurare a acţiunii prin raportare la fazele desfăşurării acţiunii: Trecerea din starea de repaus la mişcare : a porni , a se urni , a decola ,a pleca , a părăsi . În limba română , începutul acţiunii se exprimă prin folosirea unor construcţii : a se pune pe fugă , a porni la drum . De la mişcare la repaus : a acosta , a ameriza , a se porni , a aseleniza. Exemplu : A pornit la drum după ce şi-a refăcut forţele. Din punct de vedere al intensităţii vitezei de desfăşurare: Mişcare rapidă: alerga, a fugi, a goni, a se năpusti, a săgeta, a zbughi etc. Exemplu : Goneşte ca nebunul pe autostrasă. Mişcare încetinită : a se tîrî , a merge agale, a merge încet, a păşi uşor. Exemplu : Şarpele se tîrăşte la picioarele lui. În funcţie de mijlocul de transport :

32

Deplasare pe jos : a alerga , a fugi , a păşi , a şchiopăta etc . Deplasare cu un vehicul : a demara , a transporta , a vira , a tranzita etc . Deplasare cu un aparat de zbor : a zbura , a ateriza , a decola etc . Depasare cu schiurile / patinele : a schia / a patina Deplasare cu sania :a sănia Deplasare călare: a călări , a galopa Exemplu : Îi place să galopeze . Deplasare cu o ambarcaţiune : a acosta, a ancora, a luntri, a naviga, a pluti etc . Exemplu : Au ancorat la malul mării. Deşi aspectul de mai sus include un număr considerabil de sub asecte, diferenţierile în funcţie de mijlocul de transport folisit nu creează în sistemul limbii române opoziţii constant. Unul şi acelaşi lexem poate fi folosit pentru mai multe tipuri de deplasare :a transporta în spinare / a transporta cu avionul. În funcţie de mediul în care se desfăşoară acţiunea , avem : Mişcare pe uscat : a umbla , a alerga , a călca ,a păşi , a mărşălui , a se tîrî etc . Exemplu : Calcă cu paşi mărunţi în urma lui. Mişcare prin văzduh / spaţiu cosmic : a zbura , a panta , a survola , a ameriza , a aseleniza etc. Exemplu : Cosmonauţii americani au amerizat cu succes. Mişcare pe apă :a înota , a naviga , a luntri , a pluti etc . Exemplu : Barca pluteşte în larg . Înoată de la vârsta de cinci ani .

33

Prin raportare la o mişcare sau fază efectuată anterior : Mişcarea nu presupune o altă mişcare efectuată anterior : o duce , a intra , a veni , a merge etc . Exemplu : A intrat în încăperea întunecoasă. Duce în spate un sac de grâu. Presupune o altă mişcare efectuată anterior : a se înapoia , a se reîntoarce , a se returna , a reveni etc . Exemplu : A revenit la soţie după o scurtă rătăcire. Mişcare repetată la anumite intervale : a se clătina , a pendula ,a picura , a flutura , a (se) legăna etc . Exemplu : Steagul flutură în vârful muntelui . Se clatină dintr- o parte în alta. În funcţie de efortul care se depune pentru efectuarea acţiunii avem :ă Mişcare desfăşurată fără efort : a aluneca , a planta , a pluti etc . Exemplu : Sania alunecă cu mare rapiditate în josul dealului. Un obiect neidentificat pluteşte în largul mării. Mişcare ce necesită efort în vederea învingerii unor obstacole : a (se ) căţăra , a răzbi , a străpunge , a smulge .

Exemplu : Pisica se caţără cu mare uşurinţă în copac. A răzbit foametea şi setea pentru a ajunge înapoi acasă. În funcţie de caracterul organizat sau dezorganizat al mişcării :

34

Mişcare organizată după anumite reguli : a defila , a escorta , a mărşălui , a patrula etc. Exemplu :Cu ocazia zilelor naţionale, armata va defila pe străzile capitalei. Mişcare dezorganizată , haotică : a se foi , a se forfoti , a se îmbulzi , a mişuna etc . Mişcare discretă : a se furişa , a se fofila , a se strecura etc . Exemplu : Hoţul s-a furişat pe uşa din spate. S- a strecurat fără prea multă bătaie de cap în casă. În funcţie de natura substanţei ( subiect ) care se deplasează : Subiectul este omul sau o altă fiintă : a merge , a umbla , a păşi a alerga , a fugări , etc. Exemplu : Omul păşeşte grăbit pe cărările încurcate ale vieţii. Lupul umblă mereu după pradă . Subiectul este vehicul : a demara , a circula , a transporta , a decola , a ancora , a naviga etc . Exemplu : Maşina circulă pe autostradă cu viteză redusă.

Oamenii sunt transportaţi cu ajutorul avionului de la Viena la Londra. . Avionul decolează din Bucureşti cu 123 de pasageri cu destinaţia Paris.

Mişcarea substanţei lichide : a curge , a inunda , a picura , a se revărsa , a se scurge , a se prelinge . Exemplu : De pe straşina casei picură din când în câte un strop de apă.

35

Apele au inundat foarte multe locuinţe anul acesta. Mişcarea unei mulţimi de subiecte : a se îmbulzi , a invada , a mişuna , a roi etc . Exemplu : Mulţimea se îmbulzea la intrarea în parc. Furnicile mişună prin iarba verde. În funcţie de natura obiectului spre care tinde deplasarea : Atingerea pământului : a ateriza Atingerea apei : a ameriza Atingerea lunii : a aseleniza La nivelul vorbirii este mult mai vizibilă preponderenţa semelor spaţiale.Fiecare limbă are legi şi norme proprii de selectare a verbelor pentru descrierea actelor concrete de deplasare. Există trei categorii de verbe de mişcare în sistemul limbii , fiind grupate în funcţie de tipurile de seme cuprinse în sensul lor : -verbe care conţin numai seme spaţiale : a intra , a ieşi , a pleca , a veni , a sosi etc . -verbe care conţin numai seme calitative : a zbura , a înota , a naviga , a călători , a şchiopăta etc . -verbe cu o structură semantic combinată : a ateriza , a ancora , a decola etc . În limba română posibilitatea de a combina semele spaţiale cu cele ale efectuării deplasării este limitată prin faptul că verbele dispun de un număr relati redus de prefixe cu valoare locală. Prefixe care ajută la formarea verbelor de mişcare a - : a ateriza , a ameriza , a aseleniza

36

de - : a debarca , a decola , a depărta , a deşira , a deşuruba des - : a desprinde , a descăleca dez - : a dezbrăca a dezgropa , a dezumfla ,a dezlega , a dezlipi in - : a introduce etc . im- : a implanta , a importa etc în – : a înnoda , a îndopa etc ex – : a extrage , a exporta etc răs - : a răsturna , re – : a reacoperi , a reintra , a reamplasa a reansambla etc trans - : a transborda , a transporta etc. Prefixexele au în general o productivitate redusă în cadrul derivării verbale româneşti , ceea ce limitează sfera verbelor cu o structură semică combinată. Verbe de mişcare formate prin compunere : a se automutila Verbe de mişcare formate cu ajutorul sufixelor : -a: a brăzda, a înnoda, a îndopa etc . -i: a coti, a roti, a mânui etc. -ui: a mânui etc. Verbele de mişcare româneşti au un character abstract , ele sunt mai ,, aerate din punct de vedere semic în comparaţie cu verbele ruseşti. De aici însă nu trebuie să tragem concluyia că în limba română actele de deplasare nu se reflectă

în mod

complet. Atunci când este folosit în verbele de mişcare ,,spaţiale, precizările privind modul de efectuare a deplasării pot fi exprimate prin intermediul unor determinaţii circumstanţiali ai verbelor pe jos , în fugă , în zbor . Exemplu : ,, Mai uşoară ca o păsărică veni în fugă lângă el .

37

Precizările locale sunt exprimate cu ajutorul adverbelor şi prepoziţiilor care introduc complementul circumstanţial de loc : Fata fugi în casă la bătrână. Trăsăturile generale şi diferenţiale ale celor trei clase de verbe: verbe de mişcare, verbe de devenire şi verbe de stare. Astfel, conform analizelor moderne de semantică a verbului, distincţia între aceste trei clase semantice se face în funcţie de trăsăturile [Schimbare],[Agentivitate]. Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că verbele de stare, caracterizate prin [– Schimbare, – Agentivitate], se opun, pe de o parte, celor de acţiune, caracterizate prin [+ Schimbare, + Agentivitate], iar, pe de alta, celor de devenire, caracterizate prin [+ Schimbare, – Agentivitate]. Verbele de stare se aseamănă cu cele de devenire prin faptul că acţiunea se consumă în sfera subiectului, dar se deosebesc prin aceea că cele din urmă, fiind lipsite de un subiect activ, semnifică procese evolutive, marcând trecerea de la o stare la alta. De exemplu, a amorţi – înseamnă trecerea dintr-o stare normală la o stare de insensibilitate. Imposibilitatea de a se asocia cu ideea unei acţiuni terminate, este criteriul după care verbele de stare se deosebesc de verbele de acţiune. Corelaţia dintre aceste categorii semantice de verbe se relevă în cadrul paradigmelor lexicale, lexico-gramaticale şi la nivelul unor categorii semasiologice. Cele trei trepte ale procesualităţii ontice se reflectă în limbă în cadrul unor paradigme de tipul: a aşeza / a se aşeza / a şedea; a adormi (pe cineva) / a adormi / a dormi; a îmbolnăvi (pe cineva) / a se îmbolnăvi / a boli etc. Se susţine că fiind, de cele mai multe ori polisemantice, verbele se pot încadra concomitent, printr-un sens sau altul, în clasa verbelor de acţiune, de devenire sau de stare. Drept exemplu poate servi verbul derivat de la adjectivul cromatic albastru - a albăstri:

38

Ana s-a albăstrit la faţă. (verb dedevenire); Ana a albăstrit rufele. (verb de acţiune); Departe, departe în fund albăstreşte un şir dinţat de coline (verb de stare) În opinia cercetătorului I. Evseev, „unele verbe de mişcare, în anumite contexte, pot fi folosite pentru că indică o stare. Comutarea sensului active tranzitiv cu un sens de stare se realizează prin procedeul reflexivizării (a situa – a se situa), prin punerea verbului la forma pasivă (a arunca – a fi aruncat), prin convertirea lui într-un verb intranzitiv (a fierbe apa – apa fierbe) sau prin folosirea lui pe lângă un subiect neînsufleţit (omul iese din casă – cornişa iese în afară)” 12 S-a stabilit că prin mutaţii semantice sau în legătură cu dezvoltarea unor sensuri gramaticale categoriale, sau cu dezvoltarea unor relaţii sintactice, verbele trec dintr-o clasă în alta: Bunica a îmbătrânit. (verb de devenire), Zicea că l-a îmbătrânit necazul. (verb de acţiune); Maria s-a plictisit. (verb de stare), Pe Ion l- a plictisit drumeţul. (verb de acţiune).

Verbele de mişcare alcătuiesc o clasă foarte bine reprezentată în limba română actuală. Locul deosebit pe care-l ocupă în spaţiul semantic al procesualităţii rezultă din numărul impunător de lexeme ce intră în acest grup, din varietatea lor structurală şi multiplele valenţe semantice şi sintactice. Aşadar, structura semantică a fiecărei subclase de verbe dispune de trăsături comune, însă fiecare semem verbal comportă în structura sa semantică câte o trăsătură

12

I. Evseev, Semantica verbului, Editura Facla, Bucureşti, 1974, p.100

.

39

semantică relevantă, numită sem integrator, care întruneşte lexemele în subgrupul dat şi constituie baza semantică a acestuia. Listă a verbelor provenite din substantive: Verbe de mişcare provenite din substantive: -arac > a arăci; -bici > a biciui; -daltă > a dăltui; -greblă > a grebla; -lopată > a lopăta; -luntre > a luntri; -mătură > a mătura; -paraşută > a paraşuta; -patină > a patina; -perie > a peria; -pieptene > a pieptăna; -pilă > a pili; -seceră > a secera; -zăvor > a zăvorî; -vâslă > a vâsli. Verbe de mişcare ce reflectă raportul dintre acţiune şi obiectul ei: -a aşchia (lemnul);

40

-a bucăţi (carnea); -a ciobi (un pahar); -a fărâma (o construcţie); -a găuri (un perete); -a stivui (lemne); -a valsa (un dans); -a autopsia (un cadavru); -a colinda (casele); Verbe de mişcare ce prezintă acţiuni de transformare a calităţii obiectelor: -a despăduri (o suprafaţă forestieră); -a goli (un recipient); -a albi (rufele). Verbe de mişcare care au în vedere producerea unui obiect nou din substanţe preexistente actului: -a construi (o casă din cărămidă); -a confecţiona (o haină dintr-un material); -a coace (o prăjitură din aluat dospit). Verbe de mişcare ce au în vedere modificarea obiectelor: -a lungi; -a vopsi; -a tăia.

41

Verbe de mişcare ce au în vedere modificarea poziţiei obiectelor: -a căra (lemne de la pădure); -a muta (o piesă de mobilier); -a transporta (pacienţii la spital).

42

Concluzii

După cum am menţionat în Argumentul introductiv al lucrării mele de licenţă, acord o deosebită importanţă acestei teme intitulate Verbele de mişcare în limba română. Ţin să specific faptul că scopul de bază al lucrării constă în identificarea şi analiza trăsăturilor semantice ale potenţialului sintagmatic al verbelor de mişcare. Lucrarea de faţă este structurată în cinci capitole după cum urmează: În prima parte a acestei lucrări, intitulată Verbul în limba română, am încercat să definesc conceptul de verb şi să prezint câteva caracteristici generale ale acestei părţi de vorbire.Am dezbătut pe larg această noţiune din punct de vedere morfologic, sintactic,semantic şi pragmatic, oferind exemplele necesare în vederea argumentării ideilor expuse. Am realizat câteva clasificări ale verbului, după următoarele criterii: după structură( simple şi compuse),după relaţiile sintactice şi posibilităţile combinatorii ale acestora (de tipul predicative/nepredicative, zerovalente/ avalente, monovalente,bivalente,trivalente; tranzitive/intranzitive, personale/impersonale), după flexiune (de tipul integrale/defective, regulate /neregulate), după modul în care se desfăşoară acţiunea (momentane, durative,ş.a). În continuare, am prezentat categoriile gramaticale ale verbului: modul, timpul, persoana, diateza, numărul. În cel de-al doilea capitol, Verbele de mişcare. Polisemia verbelor de mişcare, am definit şi prezentat verbele de mişcare, preocupându-mă în mod deosebit de problema polisemiei acestora.Am oferit câteva exemple cu scopul da reliefa multitudinea de sensuri ale verbelor de mişcare şi faptul că un rol foarte important în stabilirea sensului unui verb aparţine contextului în care acesta este plasat. Cel de-al treilea capitol al lucrării mele are în vedere Provenienţa verbelor de mişcare.În cadrul acestui capitol, am enumerat verbe de mişcare împrumutate din limba latină.

43

Următorul capitol tratează problema Semantismului verbelor de mişcare, abordată greşit sau insuficient în anumite studii de specialitate. Am încercat să argumentez faptul că verbele de mişcare se diferenţiază de celelalte categorii de verbe prin anumite însuşiri de ordin semantic şi sintactic. Am menţionat totodată şi categoria tranzitivităţii verbelor de mişcare, comună cu a altor tipuri de verbe. În cel de-al cincilea capitol, am realizat o Clasificare lexico-semantică a verbelor de mişcare. este prezentată analiza situaţiei în domeniu privind semantica verbelor,în general, şi a verbelor de mişcare, în particular. Analiza este elaborată prin prisma cercetărilor realizate în ultimul timp, realizânde-se o caracterizare generală a structurii semantice a verbului în limba română, abordând mai multe aspect ce vizează problematica dată.Se demonstrează că verbul alcătuieşte un câmp aparte în planul conţinutului limbii, datorită specificului categoriilor sale semantice, iar categoria de „proces” este dominanta semantică prezentă în sfera fiecărui verb. Aici se generalizează cercetările din domeniu vizând perspectivele de cercetare şi finalităţile studiului. În capitolele mai sus menţionate, am încercat să identific şi să soluţionez problemele întâmpinate pe parcursul acestei cercetări, tema acestei lucrări având o importanţă majoră.

44

BIBLIOGRAFIE

Avram,Mioara, Brîncuş, Grigore, Bulgăr,Gh, Ciumpec, Georgeta, Diaconescu, Ion, Hristea,Theodor(coordonator), Sinteze de limba română, ediţia a III- a revăzută şi îmbogăţită, Editura Albatros, Bucureşti, 1984. Avram , Mioara, Gramatica pentru toţi, ed.I.,Editura Humanitas, Bucureşti, 2001. Bărbuţă, I. , Semantica şi sintagmatica verbului în limba română, În Revista de lingvistică şi şi ştiinţă literară, 1996, nr. 3, p. 57-65. Bărbuţă, I., Constantinovici, E, Structura actanţială a verbelor în limba română,Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, 1997, nr.,4, p.40-49. Bejan, D, Gramatica limbii române,Cluj, Editura Echinox, Chişinău, 1997, p. 414. Berejan, S, Limba română, vol 2, Chişinău,1992, p.,260. Bidu-Vrânceanu, A, Paradigmatic şi sintagmatic în semantică, 1980 nr., 1, p. 4-5. Brâncuş, Grigore, Saramandu, Manuela, Gramatica limbii române –Morfologia, Editura Atos, Bucureşti, 1999. Canarache, A., O particularitate a unor verbe de mişcare, În Limbă şi literatură, 1969. Constantinescu- Dobridor, Gh., Morfologia limbii române, EŞ , Bucureşti, 1974. Constantinovici, E., Semantica şi morfosintaxa verbuluiîn limba română, Chişinău, 2007. Coteanu, Ion , Gramatica de bază a limbii române, Editura Albatros, Bucureşti, 1982. Dimitrie, Corneliu, Tratat de lingvistică a limbii române- Morfologia, Institutul European, Iaşi,1999.

45

Dumitrescu, F., Studii şi cercetări lingvistice, Editura Univers Enciclopedic, 1978. Evseev, Ivan, Semantica verbului, Editura Facla, Timişoara, 1974. Gandelman, R., Verbul, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1974. Gencărău, Ştefan, Exerciţii de gramatică, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1993. Guţu Romalo, Valeria, Morfologia structurală a limbii române, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1968. Hristea ,Theodor(coordonator), Sinteze de limba română, ediţia a III- a revăzută şi din nou îmbogăţită, Editura Albatros, Bucureşti, 1984. Iordan , Iorgu, Robu, Vladimir, Limba română contemporană, E. D. P., Bucureşti, 1978. Irimia, D., Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iaşi, 1997. Irimia, D., Structura gramaticală a limbii române.Verbul, Editura Junimea, Iaşi, 1976. Liliana, Ionescu, Construcţia verbelor de mişcare în limba română actuală, AUB,XII,1963, nr.28. Popescu, Ştefania, Gramatica practică a limbii române cu o culegere de exerciţii, ediţia a-V-a revăzută, Bucureşti, Ed. Orizonturi, 1995. Puşca Vaina, Lucia, Les verbes de mouvement du point de vue semantique, CLTA,1973. Reinheimer,S., Schiţa de scriere structurală a verbelor de mişcare, 1965. Sala, Marius, De la latină la română, , Bucureşti,1998. Sala, Marius, Introducere în etimologia limbii române Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999. Toşa, Al., Elemente de morfologie, Editura Didactică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

46

Sigle DEX=Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a-II-a, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1996. DLR=Dicţionarul limbii române, Bucureşti, Academia Română, 1913-1948. DOOM1=Dicţionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române, Bucureşti, EA, 1982. DOOM2=Dicţionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii române, ediţia a-II-a, Bucureşti, EA, 2005. DSL=Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Ed. Nemira, 2001. GA=Gramatica limbii române, Vol I, II, ediţia a-II-a revăzută şi adăugită. Tiraj nou, Bucureşti, EA, 1966. GALR=Gramatica limbii române, Vol I, Cuvântul, II, Enunţul, Tiraj nou, revizuit, Bucureşti, EAR, 2008.

47

48